Muzeul Satului Roman Bucuresti

La intrarea în Muzeu alegi zona prin care doreşti să te plimbi

şi dacă e primăvară te poţi bucura de o privelişte superbă ca asta

sau te poţi relaxa pe o băncuţa

Maramuresul, vechi voievodat independent pana la sfarsitul sec. al XII-lea, loc de origine al primilor voievozi ai Moldovei, este reprezentat in muzeu prin mai multe unitati, intre care si gospodaria din satul Ieud, datand din anul 1890 si transferata in muzeu in anul 1936. Atestat documentar din sec. al XIV-lea, satul Ieud face parte dintre asezarile rasfirate de-a lungul vaii Ieudisorului, afluent al Izei.

niciodată nu am înţeles ce căutau acele şine aruncate pe acolo

Happiness is just outside my window
Would it crash blowing 80-miles an hour?
Or is happiness a little more like knocking
On your door, and you just let it in?

Provenind dintr-o frumoasa asezare romaneasca de pe valea Marei, gospodaria din satul Berbesti este formata din: casa de locuit, grajd cu sura, "cos" pentru porumb, "colejna" pentru adapostirea uneltelor si a oilor in timpul iernii, precum si "sopru cu corfa" - constructie ingenioasa pentru pastrarea fanului.

culoriile primăverii reuşesc să facă tare faine casele

multă verdeaţă!

Happiness is just outside my window
Would it crash blowing 80-miles an hour?
Or is happiness a little more like knocking
On your door, and you just let it in?

băncuţele alea sunt pur şi simplu adorabile şi te invită la taclale

şi ca de obicei.. când merg pe acolo, dacă nu mă prinde şi o ploicică ceva nu e normal

dar parcă are un anumit farmec aceea umbrelă galbenă

din nou la plimbare după ce ploaia curăţase atmosfera

plus că eram singurei pe acolo şi ne puteam bucura de frumuseţe fără să fim deranjaţi de diverşi care ne-ar fi intrat în cadru

All we are and all we want
40 years come and gone
All we are in photographs
Will never be taken

Hear the song playin on background
All alone but you're turnin up now
And everyone is risin to meet ya, to greet you
Turn around and you're walkin toward me
I'm breakin down and you're breathin slowly

Maybe god can be on both sides of the gun
never gone, understood why some of us never get it so good, so good
Some are less fortunate than us
All the less we'll go after us
Never stops until we give in, give in, say when

Quiet but I’m sure there is something here
Tell me everything cause I want you here
Quiet but I’m sure there is something here
Tell me everything cause I want to hear

Happiness is a firecracker sitting on my headboard

Happiness was never mine to hold
Careful child, light the fuse and get away
‘Cause happiness throws a shower of sparks

pentru multe alte informaţii intraţi pe site-ul muzeului!

Lipnik Parc - Ruse Nikolovo Bulgaria

Undeva la finalul sătucului Nikolovo, un loc atât de fain încât nu te-ai supăra să ai o vilă în aceea zonă. Nikolovo este la doar câţiva kilometri de Ruse.
Atracţia parcului, acele dale de piatră. Toţi vin acolo să se pozeze pe ele, sau doar să îşi aducă aminte cât de copii incă sunt alergând pe dale dintr-o parte în alta a lacului.

deşi par destul de instabile, în afară de una ce dansează mai spre mijlocul lacului, restul sunt extrem de solide!

peisajul de primăvară, contribuie la frumuseţea locului

păduricea de copaci înverziţi abia aşteaptă să fie pozată

încă nu am descoperit povestea acelei căsuţe

imediat la finalul lacului, ascunsă printre copaci se află această statuie

o mică reflexie

Un parc superb în orice anotimp, unde se ajunge extrem de repede şi unde te poţi bucura de multă linişte fiind încă destul de puţini români acolo. :)

IKEA ii civilizeaza pe bucuresteni

Am fost recent prin IKEA şi am rămas foarte surprinsă să descopăr alţi oameni pe acolo, deşi erau aceeşi oameni grăbiţi care aproape mă doboară în dimineţile când mă târăsc spre facultate, aici se comportau altfel. Înţeleseseră că daca se comportă civilzat şi fac curat după ei, atunci vor plăti mâncarea mult mai puţin şi vor lăsa un loc frumos la masă altui om înfometat.
Cât despre criză, în IKEA nu exista aşa ceva! Era enorm de multă lume, atât la căscat ochii cât şi la cumpărat, iar la mâncare era deja bătaie pe locuri la mese. Cozi imense.. dar şi papa bun şi ieftin! Ikea va trece destul de bine de criza asta, a ştiut ce să ofere publicului ţintă!
Aici deja era o coadă mică faţă de cea la care am aşteptat eu vreo 20 de minute. Dar chiar şi aşa a meritat! Mi-a plăcut că toţi respectau rândul şi chiar nu ai fi zis că pot fi atât de civilizaţi!

Poze zona Bradet Petrosani Valea Jiului

câteva poze de astă vară când colindam dealurile alături de câţiva foarte buni prieteni

zona era atât de pustie, fiind totuşi o zi de lucru pe la orele prânzului

altfel amatorii de iarbă verde aproape de casă, ar fi fost acolo de mult.

Surprinzător este frumuseţea zonei şi cât de curat era totuşi prin pădure.

Plus că de aici de sus beneficiezi şi de nişte panorame superbe, mai ales la apus, când vezi soarele ascunzându-se după munţi.

sau, poţi admira Paraângul şi zona Cabanei Rusu, în partea cealaltă.

Gandirea pozitiva si lupta cu sinele

Începem să ducem lipsă de gândire pozitivă, nu dusă la extrem, ci doar pozitivă. De exemplu acum, este criză şi toţi se panichează, se închid în ei şi refuză să creadă că va fi şi bine la un moment dat. Şi de aici încep problemele, din momentul în care uităm să zâmbim şi să râdem. Am mai vorbit despre zâmbet, aşa că venise momentul pentru gândire.

Cel mai concret exemplu în momentul de faţă este cel referitor la un C.V. Îţi trimiţi cv-ul undeva şi nu te sună. Nu-i bai! Mai trimiţi.. şi tot aşa. Eh, fix atunci în acele momente care poate fi după câteva zile, ani sau săptămâni tu de fapt dai un test. Renunţi sau continui să crezi că totuşi necuratul nu este chiar atât de negru, chiar dacă situaţia este groaznică.. mereu poţi găsi ceva pentru care să te bucuri. Simpla companie a celuilalt înseamnă mult. Mulţi oameni nici cu atât nu se pot lăuda, din păcate!

Revenind la subiect, începi să crezi că gata! Nu te mai sună nimeni, că nu ai x, y, z pe acolo prin c.v. sau cine mai ştie ce tâmpenie devine pop-up prin mintea ta. Da, recunosc este groaznic de greu, nu zice nimeni că este uşor, nu zice nimeni că va trece repede, dar TU trebuie doar să ţii mereu minte că VA TRECE! Nu există orar ca să ştii când şi cum, de aceea e bine ca şi în ciuda acestor probleme şi inconvenienţe să poţi merge mai departe, să ieşi pe stradă zâmbind (chiar dacă nu îţi vine, pentru că motive ai daca te chinui să le cauţi) şi să mai râzi la glumele unui coleg, nu doar să stai crispat şi stresat. Nu te ajuţi nici pe tine, nici pe cei din jur. Până la urmă aceea firmă care te aşteaptă pe tine, va suna! Poate peste câteva zile, luni sau cum am văzut în unele cazuri.. câţiva ani. Dar vor suna şi vor spune "Te luam la noi!".

2 cazuri celebre de oameni care au fost jos.. şi pe care doresc să le dau ca exemplu, sunt Donald Trump, despre care oricine ştie câte puţin măcar de pe vremea emisiunii lui „The aprentice” şi Neale Donald Walsch autorul seriei “Conversaţii cu Dumnezeu”.

Prin ce s-a remarcat Neale? Tocmai prin acest tip de gândire pozitivă. Imaginaţi-vă că omul a rămas fără nevastă, bunurile sale au pierit într-un incendiu şi ca totul să fie excepţional.. un accident de maşină l-a lăsat destul de şifonat şi pe drumuri. A trăit o vreme bună într-un cort, strângând diverse de prin gunoaie pentru a mânca.. şi totuşi a reuşit să treacă peste acel gând “viaţa mea s-a terminat”. A gândit pozitiv, a sperat.. a visat şi până la urmă a ajuns din nou sus, a ajuns să deţină o casă, o familie.. şi să redevină fericit. A învins boala, neputinţa şi sărăcia!

În goana noastră nebună după fericire.. uneori ne cam îndepărtăm de ea. Mai ales când ne încolţesc îndoielile şi începem să ne pierdem încrederea în noi. Criza este acum şi aici.. dar criza trece şi vieţile noastre vor continua.. uneori bine, alteori rău, noi ne decidem până la urmă soarta. Întâi prin gândire şi apoi prin acţiuni. Orice s-ar zice rămân ferm convinsă că şi gândirea pozitivă te poate ajuta!

Un filmuleţ despre frică, pentru că asta încolţeste acum în noi cu fiecare secundă, teama de a pierde. Împortant este să nu pierdem cu noi.. dar mai bine vedeţi filmarea şi dacă o veţi savura, vă invit să vizionaţi un seminar filmat de tata la Chişinău în urmă cu 2 ani AICI. Putem lupta cu criza măcar prin gândire!

Tabara de sculptura Magura Buzau

Tabara de sculptura de la Magura, judetul Buzau, este unica in Europa. Cu toate acestea, este lăsată de izbelişte şi neprotejată şi bineînţeles nesemnalizată!
Sufletul, organizatorul si liantul acestei tabere a fost sculptorul Gheorghe Coman. In 1970, cand a fost infiintata, urma sa marcheze cele 16 veacuri de atestare documentara a Buzaului. A fost programata ca vreme de 16 ani 16 sculptori, mereu altii, sa vina sa lucreze in poienile Magurii.
Zis si facut. In cei 16 ani, in lunile august si septembrie, pe dealurile Magurii s-a sculptat intens, iar cand fenomenul s-a incheiat, au ramas aici 256 de lucrari in piatra, pe care unii critici de arta chiar le socotesc capodopere, ce se intind pe 21 ha.
Artistilor nu li s-a impus o tema anume, lucru rarisim in epoca, fiecare creand in functie de blocul de piatra ce-i revenea prin tragere la sorti. Au lucrat, la Magura, 163 de sculptori, pentru a intregi cu o noua opera poiana pusa la dispozitie. In cadru festiv, la fata locului, cei 16 artisti donau judetului cele 16 lucrari.

un cadru perfect pentru o zi de vară toridă

mai ales stând la umbra unui copac către apus

Pentru mai multe informaţii puteţi accesa site-ul comunei Măgura. Şi ca o mică recomandare dacă ajungeţi prin zonă nu ezitaţi să poposiţi la restaurantul Măgura (care se află pe drumul Buzău - Braşov). Am fost acolo recent şi am fost uimită de preţurile mici şi servirea excepţională! Eu nu sunt fan restaurante, dar acolo chiar m-am simţit bine!

Prima mea vizita in Turcia in 1997 - partea a 2-a

Am poposit pe undeva prin apropiere, dat fiind ca vremea era superba si am decis sa facem plaja si baie pret de cateva ore macar. Am găsit o plajă faină şi am poposit. Eu mă jucam cu o plută (care de fapt era o usa veche de lemn) şi eram fericită să am „platformă de sărituri”, dar cum se înnopta şi tata băuse o bere am decis că trebuie să găsim un hotel, sau motel până să ieşim de pe acest drum lăturalnic, pentru că la vremea aceea ajunsesem pe acolo dintr-o pură greşeală, sau poate destin.
Şi mergând noi încetişor la un moment dat ne bucurăm să vedem o pancardă cu „Motel Marina Mocamp 5 km”. Gata! Eram convinşi că am găsit unde să stăm.. ne apropiem de locul unde acei 5 kilometri se terminau şi găsim aceea pancardă îndreptată spre o vilă, sau cel puţin aşa părea ea din stradă. Ne gândim noi că sigur este o greşeală, locul semănând mai mult cu o casă, dar totuşi intrăm, ocolim casă ajungând în spate, unde pe verandă se aflau câţiva oameni. Acolo sfioşi urcăm pe verandă şi întrebăm de vestitul motel fantomă, un turc drăguţ ne spune că acum nu prea mai e şi ne arată în depărtare ruinele a ceea ce acum arăta ca o cocioabă.
Dezamăgiţi, dăm să plecăm pentru a ne continua căutarea, dar turcul ne opreşte. Ne roagă să stăm la poveşti, la un ceai. Ok, stăm puţim povestim, între timp se adună şi alţii în jurul nostru şi după o vreme iar dăm să plecăm fiind destul de târziu. Nu ne mai lăsau! Ne-au spus că acum suntem invitaţii lor şi că să rămânem la ei în seara asta! Moment de şoc! Nu ne ştiau, nu ştiau ce hram purtăm, nimic şi totuşi ne-au primit cu braţele deschise în casa lor. Ba chiar, ne-au dus în casa de peste drum, unde bătrânul şi „el capo di tutti capi” îşi avea biroul, iar la etaj un fel de cameră de oaspeţi. Ne-au cazat acolo şi au plecat înapoi în vila principală, pe noi lăsându-ne singuri singurei cu tot ce era in vila! Dacă eram de neam mai prost putea fugi cu jumate din aparatura din biroul bătrânului şi ne scoteam banii de vacanţă. A fost şocant să vezi cum nişte străini pot avea atâta încredere în tine. Ne-au lăsat să ne despachetăm, să ne relaxăm după care au venit şi ne-au luat la masă, unde s-au dat peste cap să găsească o mâncare pe gustul alor mei, ei fiind vegetarieni. Am petrecut o vreme acolo, tata mai ştiind cateva cuvinte in turca mai vorbea cu ei iar eu şi mama vorbeam în engleză cu un cuplu mai tânăr ce ştia engleza.
Şi aşa ne-am întins la palavre şi râs o vreme, apoi ne-au spus că la ora 10 mergem la un party şi că să fim gata! Ok, zis şi făcut, am respectat ordinele şi pe la orele 10 am plecat în sir indian printr-o livadă de măslini pe la o vilă vecină unde ei şi câţiva amici au petrecut de zor în cinstea noastră, aveau ba chiar şi o orgă cu sintetizator! Ceva ce eu nu văzusem pe vremea aceea... Totul părea ca din vis, eram trataţi ca niste rude dragi ce nu mai fuseseră pe la ei de multă vreme. Nu mai ştiu cât a durat distracţia dar am ajuns destul de obosiţi în cameră. De dimineaţă la micul dejun la fel, ne-au invitat să mâncam cu ei, de data asta punând pe masa multe mâncăruri vegetariene. Am mai stat la palavre.. eu am făcut o baie în superba lor piscină şi din păcate cândva după prânz a trebuit să-i părăsim... toţi au venit şi ne-au condus până la maşină, stând acolo în stradă, făcându-ne cu mâna până ce maşina s-a pierdut în dâra de praf ce se ridicase la orizont.
De atunci, aproape de fiecare dată când ne-am dus la ei, am fost întămpinaţi ca făcând parte din familie. Atâta prietenie nu am mai întâlnit până acum! Pur şi simplu prima noastră întâlnire cu Turcia a fost una cu adevărat şocantă, mai ales cunoscând astfel de oameni!

Prima mea vizita in Turcia in 1997 - partea 1

Prima noastră aventură în Turcia s-a soldat cu o durabilă prietenie. Aveam iniţial bilete undeva la Marea Neagră unde am petrecut un mic sejur şi fiindcă viza de Grecia începea în vreo 2-3 zile am ales să mergem în cercetare prin Turcia puţin. Asta era cândva în vara lui 1997, la sfârşitul lui august. La vremea aceea nu eram prea încântaţi de Turcia, dar am zis că merită încercat şi aşa am început, bineînţeles cu capitala, despre care eu personal nu îmi mai aduc aminte atât de multe, poate fiindcă în afară de un bazar imens nu mi-a reţinut nimic atenţia şi eram prea mica, aveam doar 8 ani. Dar bazarul mi se părea fascinant... pe multe străduţe micuţe şi pentru mine atunci arăta puţin ca bazarul din desenele animate cu Aladin. Am înnoptat undeva pe autostradă, afară din Istanbul.
A doua zi, fiindca voiam sa vedem litoralul Mării Marmara, am coborât spre Barbados şi de aici, ne-am continuat plimbarea de-a lungul coastelor Mării Marmara. Fiindcă drumurile erau destul de proaste, iar maşina noastră era nouă, am mers încet, cu grijă. În spatele nostru, câţiva kilometri buni s-a ţinut un motociclist. Când am oprit, am intrat cu el în vorbă. Era un italian, care crezuse că noi ştim drumul spre Cannakale. Dându-si seama că suntem turişti şi noi, a plecat mai departe, iar noi am oprit într-un mic sătuc de pescari.

În mijlocul satului, întocmai ca-n filmul “Zorba Grecul”, la o crâşmă, cu mese şi scaune din butuci de copaci erau adunaţi barbaţii din sat, care ca la un semn ne-au înconjurat cu mirare. Pesemne că turişti pe acolo călcau rar… Şi ei au fost cei care ne-au atras atenţia că de undeva, de sub maşina noastră curge ceva… Tata ar fi vrut să rămânem peste noapte acolo, însă era puţin stresat că nu ştia ce e cu maşina, aşa că am pornit spre Cannakale.
Am mers înspre Luleburgaz şi am coborât spre Keşan, trecând prin Gelibolu şi Eceabat de unde am luat un ferryboat către Canakkale. Acolo am decis să înnoptăm în cea de a doua noapte. Un oraş care cred că mă va fascina mereu. Prima noapte în Turcia mereu visez să o petrec acolo pe faleza cu o veritabilă „dondurma” (îngheţată) privind stelele şi marea.
Ne-am oprit la un service Daewoo, să vedem ce e cu maşina. Cei de acolo ne-au explicat, în puţina engleză pe care o ştiau că nu are nimic, că e din cauza climatizării. Şi, pentru că ai mei erau sceptici, au scos din vitrina show roomului o maşină identică, ne-au urcat pe toţi trei în maşină şi au făcut cu noi un tur de oraş. Ne-au arătat unde sunt magazinele, unde sunt pensiuni şi hoteluri să ne cazăm, apoi ne-am întors. Cum au oprit maşina, ne-au arătat că şi de sub ea curge un firicel de apă… de la climatizare. Ne-au convins astfel că nu are nimic maşina noastră. Am baut cu ei un suc, mi-au dat mie să mănânc un covrig, apoi le-au arătat alor mei o hartă cu litoralul Mării Egeee, spunându-le ca nu cumva să rateze o excursie la Troia şi apoi la Assos.

Ne-am cazat intr-una din pensiunile aratate de cei de la service, intr-o camera cu paturi suprapuse. Eu, bineinteles am dormit in “patul de sus’… A doua zi când să plecăm, am prins o superbă paradă militară în cinstea marelui Mustafa Kemal Atatürk.
Apoi, încetişor, pe coastă în jos, cu un mic popas la Troia am continuat către aproape necunoscutul Behramkale sau Assos. Acolo se aflau nişte vechi vestigii si un adevarat oras medieval, cu stradute inguste, case din piatra, devenite intre timp magazine de bijuterii si suveniruri. Am petrecut ceva timp şi printre bolovănei cât şi în sat unde am stat la un suc, la o terasă cu o panoramă de vis.

Importanta unui zambet

Prin blogosferă circulă zilnic destule filmuleţe motivaţionale, cum ar fi celebrul Validation. Şi, totuşi oamenii tot nu prea zâmbesc. Nu cer altceva, decât un zâmbet! Toţi avem probleme, toţi suntem speriaţi, toţi avem mereu altceva mai bun de făcut decât să zâmbim! Şi totuşi... parcă uneori un zâmbet îţi face ziua mai uşoară!

Zâmbiţi! Lasaţi naiba totul şi zâmbiţi! Luaţi pe cineva în braţe fără motiv! Nu veţi schimba lumea, dar veţi face ziua câtorva persoane din jur mult mai faină! Ele o vor face altora şi uite aşa binele se propagă. Nimeni nu mai crede în importanţa unui zâmbet sau a unei îmbrăţişări şi sunt atâtea momente când parcă şi tu ai nevoie de ele. Nu ţi-ar place ca în momentele alea cineva să vină să te ţină în braţe şi să îţi zâmbească fără să pună nici măcar o întrebare?

"zâmbesc în maşina 109 în drum spre slujbă.
fireşte impresie bună nu poate să facă
un tinerel pletos care se uită pe geam şi zâmbeşte.
dar eu mi-am amintit de tine şi, ca de obicei, am zâmbit.
e o reacţie necontrolată. "
Mircea Cărtărescu

Chiar şi zâmbetul poate schimba ceva, aşa cum simpla bătaie a unui fluture poate cauza un uragan în cealaltă parte a globului aşa poate un zâmbet schimba o zi! Toţi suntem atât de interconectaţi între noi încât nici măcar nu realizăm asta! Eu, ies din casă şi îi zâmbesc acelei tanti cu covrigi pe care o zăresc în fiecare dimineaţă, ea transmite zâmbetul mai departe, ceilalţi se molipsesc, fug către metrou cu el în braţe şi acolo.. în timp ce urmăresc metroul în staţie zâmbesc, chiar dacă tocmai l-au pierdut, apoi.. în metrou la fel, zâmbesc fără motive celor din jur, şi încetisor zâmbetul curpinde tot metroul precum o molimă, ajungând ca printre cei captivi în mrejele lui să fie si vreun apropiat de al nostru, care dupa câteva ore după ce noi am declanşat epidemia ni se înfăţisează zâmbind.

După un zâmbet, vine râsul şi ce adună şi sudează oamenii mai bine decât o porţie de râs? Eu încă pot să îmi aduc aminte cu drag foarte multe momente din trecut, chiar şi de când eram o chestiuţă, în care am râs pe săturate! Am şi primit pe mail ieri un pps care spunea că viaţa este şi aşa destul de scurtă încât nu se merită să economisim timpul, pentru că el săracul nu poate fi pus într-un cont, nu primeşte dobândă, nu îl poţi împrumuta. De când mă ştiu suntem deja în CRIZĂ de timp.. şi de criza asta sigur vom scăpa destul de greu.

Totul este mai uşor când începe cu un zâmbet, dimineaţa, ora-cursul, aşteptarea! Bucureşteni zâmbiţi! Voi sunteţi cei mai trişti, e timpul să alungăm ploaia din ochii noştrii şi să încercăm să instalăm râsul şi zâmbetul! Nu e greu, este un fişier mic pe care toţi îl putem instala în noi, dar numai dacă ne dorim cu adevărat! Deci, de luni... încercăm să zâmbim?

Grafa - Vanilia (melodie bulgareasca)

Cât de confuz am fost cu tine.
Naivi, fragili, ca vata de zahăr,
Încet se topeşte în ceaşcă gheaţa,
Umbre strâmbe se joacă lângă mine.

Ref
Nu am cum să uit toate cuvintele spuse,
Dar nu am cum să uit nici dimineţile însorite,
Cum să uit toate lunile care au trecut,
Dar cum să uit mirosul vaniliei pe faţa albă

Cât de naivi am fost împreuna,
Casanţi, uşor ca un sunet liniştit de chitară
Demult s-a topit ultima gheaţă,
Şi nu văd pe nimeni şi nimic în mine

Pentru a vedea toate melodiile bulgăreşti de pe blog, click AICI.

Contempland

Mi se pare aşa de trist şi de urât să văd oameni singuri, fie tineri sau bătrâni, fie fără iubită sau fără copii. Ei toţi simt lipsa cuiva. Îmi este milă de ei când îi văd atât de singuri prin vreun parc, plimbându-se cu un aer rătăcitor pe alei sau stând pierduţi pe o bancuţă privind în zare şi visând la ceea ce a fost.

Sedinta foto Inchisoarea Vacaresti Berceni

Sedinţă foto realizată în urmă cu aproape 3 ani, pe vremea când ruinele nu erau un şantier în drumul său pentru a deveni cândva (probabil după criză) Mall. Aşa arăta zona atunci, când totul era lăsat de izbelişte.

iar artiştii se puteau desfăşura pe acei pereţi liberi

Ani de liceu - Ultimul clopotel ziua festiva

Vorbind cu câţiva colegi recent.. mi-am readus aminte de liceu şi mai ales de cât de frumos fuse ultima noastră "oră" împreună. O oră care s-a întins pe o jumătate de zi. De dimineaţa de pe la ora 8 şi ceva până pe la 4 am stat împreună. Întai la defilare, apoi la ora deschisă, cand ca de obicei am pus noi în scenă câteva recitaluri care au ieşit ok. Am vorbit, s-a plâns, ne-am îmbrăţişat.. şi apoi am traversat strada şi am fugit în draga noastră bodeguţă unde am mai stat vreo 2 ore la palavre. A fost o zi superbă de vară.. În pozele de mai sus se poate vedea şi superba noastră clasă în care ne-am petrecut 4 ani. Îmi place că săptămâna asta am tot dat nas în nas prin oraş cu câţiva colegi, aşa că uneori nu contează cât de mare este un oraş, pentru că ne putem întâlni în cele mai ciudate locuri şi haioase circumstanţe!

Orele de latina ani de liceu

Toţi am făcut latină, unii doar în clasa a 8-a, alţii care au urmat umanul, în toţi cei 4 ani de liceu. Îmi aduc aminte şi acum când am văzut-o prima dată pe profă. A intrat in clasa ca vijelia, all in black de unde mai târziu i s-a tras porecla de Morticia. Şi încă mai ţin minte cum ne-a chinuit cu o mega introducere. Ne-a dictat vreo 4-5 pagini de caiet studenţesc (eu scriu destul de mic) şi nu se mai oprea.. dar am fost „saved by the bell” de data aceea! La scurt timp după a urmat o catastrofală lucrare, care cred că s-a datorat coleguţilor din ultima bancă, rândul de la perete, Monica şi Răzvan. O lucrare unde aproape toată clasa a luat mirifice note de 3 , 4 şi câtiva deştepţi au luat 5.

Au mai fost 2 momente superbe legate de olimpiada la latină. În timpul unei ore de latină, o parte a clasei îşi vedea normal de oră iar noi câţiva soareci de bibliotecă eram în primele bănci şi cică făceam pregătire. Trebuie să precizez că eram clasa a 9-a deci pe vremea aia era destul de uşoară latina. Şi ne vedem noi de treburi iar una din colegele mai mari care „studia” cu noi, se ridică să meargă la xerox, iese uşurel din clasă.. uşa se închide şi după 2-3 secunde... de undeva se aude un mare POC! Noi bineînteles că ne-am imaginat-o pe Fluturaş (porecla tipei) pe scări în jos, preferabil în fund. Am izbucnit toţi într-un râs isteric, ni s-a dat lucrare şi am luat aproape toţi note de 3-4-5.

Alt moment tot din perioada olimpiadei din clasa a 9-a, ar fi cel de la etapa pe şcoală unde eram noi cei din clasă şi vreo două fete de la ştiinţe sociale. La un moment dat spre final profa a ieşit 5 minute pentru a discuta la telefon. Nouă atât ne-a fost necesar să ne demonstrăm prostia. Am mers cu miloaga la Ema, latinista clasei şi am copiat o traducere. Bineînteles că fix acolo avea şi Ema cele mai tembele greşeli pe care noi ni le-am însuşit ca un xerox veritabil. La final... profa se strică de râs văzând cele doua cuvinte inventate de absolut toţi din sală şi anume STRÂMŢIME şi ASIDE. Măcar primul chiar era un cuvânt, al doilea se dorea a fi „asiduu”. Cert este că noua ne-a ieşit cu totul altceva!

Sau o altă colegă la faza pe sector, a tradus cuvântul „pedibus” ca fiind „păduche” în loc să realizeze că vine de la „per pedes” şi uite aşa corectorii s-au delectat cu traduceri precum „soldaţii se băteau ca păduchii” (la asta profa exasperată ne-a întrebat unde naiba am văzut noi păduchi care se bat) sau „soldaţii având păduchi se băteau”. Nici nu vreau să imi imaginez cum se tăvăleau corectorii pe jos de râs. Noi încă râdem de tâmpenia noastră şi acum după 4 ani.

My new band and Cd

- Go to Wikipedia. Hit “random” or click here. The first random Wikipedia article you get is the name of your band.
- Go to “Random quotations” or click here. The last four or five words of the very last quote of the page is the title of your first album.
- Go to Flickr and click on “explore the last seven days” or click here. The third picture, no matter what it is, will be your album cover.
- Use Photoshop or similar to put it all together.

Ce a ieşit se vede mai sus! Dar chiar pare interesant, numele este al unui personaj fictiv din Marvel Comics + poza cu waffle house + una bucată citat interesant. Tag-ul îl poate prelua cine doreşte deşi aş dori parcă să văd ce trupe cu albume pot produce: Tomata, Spadez, Liviu, Ema
P.S. Mulţam Marius de tag! :)

2 mai Vama Veche Litoral Poze

Ziua de dinaintea furtunii când apa era încă foarte bună de o baie şi vântul adia liniştit

Alge puţine şi oameni deloc

şi iubita noastră cazemată din 2 mai, un loc în care avem multe amintiri faine (pluralul se referă la mine şi la fostele mele colege de clasă alături de care am pretrecut o superbă vară şi un majorat pe cazemată aşteptând uimitorul răsărit. Deşi.. nici luna ce se oglindea noaptea în apă nu era de ici de colo).

în loc de clepsidra... dar nisipiul tot trece ca şi timpul

Digul şi localul favorit, Micul Golf! Nopţi şi dimineţi faine am avut acolo.

2 mai la apus.. poza este făcută de pe dig

coleguţa mea Teo stând pe post de siluetă

şi... in ze morning iese soarele încetinel de după mare

oferindu-ne următoarele panorame

după ce am păzit răsăritul.. abia atunci parcă somnul a fost mai bun

Pasaj Mall Vitantis

Un pasaj destul de futurist pentru România, dar poate este aşa fiind la doar 2-3 metri de marele Rin Grand Hotel, aşa că trebuia totuşi să se impună prin ceva trecerea din Mall către Techno Market. Faină realizarea, chiar sunt uimită!