Melc mel codobelc

Un melcişor care a stat 2 zile în împrejurimile casei din Anver, unde am stat o lună în august 2007. Era adorabil, îl duceam mereu din stradă şi mereu revenea pe aleea de maşini. Era atras de casa noastră, găsindu-l de multe ori pe uşa de la garaj.

Citat Jostein Gaarder Fata cu Portocale

Nu are nici un rost să menţionez toate încercările nereuşite de a o întâlni, după cum nu are nici un rost să faci caz de toate lozurile necâştigătoare pe care le-ai cumpărat. Ai auzit tu vreodată de o astfel de istorie? Când ai citit ultima oară într-un ziar sau în vreo revistă despre cineva care nu a devenit milionar Ia loterie? Exact aşa stau lucrurile şi cu povestea fetei cu portocale. Este ca povestea unei loterii gigantice unde numai lozurile câştigătoare sunt vizibile. Gândeşte-te la toate biletele de loterie care se completează în cursul unei săptămâni. încearcă să ţi le închipui într-o cameră mare, poate chiar într-o sală de sport Apoi, ca prin minune, toate biletele care nu au un câştig de cel puţin un milion, dis¬par. In acel moment nu rămân prea multe lozuri în sala de sport, Georg. Şi totuşi, numai despre acelea citim în ziare! (Jostein Gaarder - Fata cu portocale)

Un citat care m-a impresionat. Este atât de actual! De cele mai multe ori sunt atât de mulţi care participă la un ceva şi totuşi atât de puţini au clipa lor de celebritate. Aşa se întâmpla şi în ciclism, şi în tenis, sau într-o redacţie. Mereu cel mare contează, cel care câştigă. Restul, care defapt l-au ajutat să căştige prin simpla participare rămân simpli oameni necunoscuţi. Aşa şi la loto.. o ţară întreagă participă şi din când în când doar 1 din peste 20 de milioane are parte de cele 15 minute de faimă, deşi dacă nu erau restul care să cumpere bilete şi care să menţină sistemul jocului viu, el nu ar fi avut nicio şansă. Toţi îi mulţumesc doar lui Dumnezeu.. nu şi celorlalţi participanţi.

Jostein Gaarder - Fata cu Portocale

Am citit acum al doilea roman a lui Jostein Gaarder şi anume „Fata cu Portocale”. Auzeam din toate părţile doar păreri bune. Aşa că am luat cartea şi încă din primele pagini am rămas vrăjită. Este vorba despre un tata ce lasă o scrisoare în timp, un tata ce doreşte să comunice cu fiul său la o vârstă când aceste îl va putea înţelege mai bine!

„Ti-am spus deja că am ceva să-ţi povestesc, dar nu este uşor să găsesc un ton potrivit pentru această scrisoare. Deja am făcut greşeala de a mă adresa micuţu¬lui pe care îl cunosc atât de bine. Dar tu nu mai eşti mic acum când citeşti aceste rânduri. Nu mai eşti puş¬tiul cu plete blonde”

Eroul romanului "Fata cu portocale" este un pusti de 15 ani, care se numeste Georg Olav şi care locuieşte pe strada Humleveien din Oslo. Şi după vreo 12 ani, bunica lui descoperă de ce fiul ei, Ian insistase ca acel cărucior roşu să nu fie vreodată aruncat, deoarece în el se afla scrisoarea. În el se afla cea mai importantă poveste din viaţa micuţului.

“Aşa că există două timpuri în această contabili¬tate a noastră, ori în această ultimă întâlnire dintre noi doi. Este ca şi cum am sta fiecare pe vârful lui de munte învăluit în ceaţă şi am încerca să ne zărim unul pe celălalt. Între noi se află o vale a făgăduinţei pe care tu tocmai ai lisat-o în spate pe drumul vieţii tale, dar eu nu vot mai trăi să văd aceasta. Totuşi, eu trebuie să încerc si mă situez atât în timpul la care scriu în aceste dimineţi când tu eşti la grădiniţă - cât şi in timpul la care tu citeşti, care este doar al tău, atunci când intr-o zi ai să citeşti acestea.”

Micul Georg, are câteva amintiri despre tatăl lui din vremea redactării scrisorii, în timp ce el se juca cu trenuleţul, după ce venea de la grădinită, tatăl său continua incursiunea în timp.

“Ţi-am spus că scriu o scrisoare către cel mai bun prieten al meu
Probabil ţi s-a părut ciudat că aveam o voce atât de tristă când am spus că scriu o scrisoare către cel mai bun prieten al meu.
- Este pentru mama? m-ai întrebat
Am dat din cap că nu.
Mama este iubita mea, am apus. Este cu totul altceva.
Atunci cine sunt eu? m-ai întrebat.
M-ai făcut să cad într-o capcană. Te-am luat însă în braţe acolo, în faţa calculatorului, te-am strâns la piept şi ţi-am spus că tu erai cel mai bun prieten al meu.”

Este un roman mic şi plin de învătături. În primul rând.. că de multe ori copii nu ştiu aventurile trăite de unul din părinţi, că ei pot avea o viaţă plină şi atât de faină! Este o poveste de dragoste, emoţionantă, ciudată oarecum şi totuşi care te captivează atât de tare, ca la final aproape că reuşeşte să stoarcă o lacrimă până şi celor mai insensibili. Pentru a afla cine este fata cu portocale şi de ce este ea atât de importantă în această poveste pe care tatăl a ţinut să o spună… aflaţi doar din carte. Şi e interesant de văzut cum deşi avem destule indicii cât să ne dăm seama de anumite lucruri, uneori nu reuşim să facem asta decât împreună cu autorul.

“De fapt, nu am nimic împotriva machiajului şi a ruju¬lui de buze. Totuşi, să nu uităm că ne aflăm pe o planetă în spaţiul cosmic. Este înnebunitor să te gândeşti la asta. îţi pierzi minţile când te gândeşti la spaţiul cosmic. Totuşi, unele fete nu sunt în stare să vadă Universul din cauza ma¬chiajului de la ochi. Poate şi unii băieţi nu sunt în stare să arunce o privire deasupra orizontului din cauza fotbalului. Este oricum o bucată bună de mers de la mica oglindă de machiaj până la oglinda unui telescop! Cred că aceasta se poate numi „o schimbare în felul de a vedea lucrurile". Sau poate o experienţă revelatoare, când „îţi pică fisa”. Nu este niciodată prea târziu să ai o astfel de experienţă. Sunt mulţi care trăiesc toată viaţa fără să-şi dea seama că plutesc în spaţiu. Aici jos oamenii au prea multă treabă şi nu se pot gândi la altceva decât la viaţa de zi cu zi. ”

Antwerpen Anvers Belgia Flandria

Antwerpen (în neerlandeză), Anvers (în franceză) este capitala provinciei Antwerp din Flandra. Are o populaţie de 472071 locuitori (la 01.01.2008), o suprafaţă totală de 204.5 Km2.

Este situat pe malul drept al râului Scheldt, legat de Marea Nordului prin estuarul Westerschelde.

Gara Centrala, ridicată în 1905 după planurile arhitectului Louis Delacenserie, cu 2 faţade neo baroce, un dom din metal şi sticlă şi marmură în interior.

O vedere tot asupra gării, în special a locului unde se afla peronul care la ei este în interior, bine acoperit şi frumos întreţinut.

Aici urcai treptele pentru a ajunge la nivelul superior al gării acolo unde erau liniile la care staţionau trenurile.

Tot în gară, arăta puţin mai ciudat deoarece se făceau lucrări de consolidare asupra spaţiului acesta care era un fel de preambul al casei de bilete.

vedere de ansamblu asupra gării

Gara cred că este un loc fascinant, pe mine oricum mă fascinau gările şi trenurile dar aici ai la ce te holba cel puţin 2 ore fără să te plictiseşti fiind un spaţiu încărcat de detalii.

vedere a unui peron al Gării centrale din Anver (mai există şi Antwerpen BERCHEM ca şi gară)

Meir este strada comercială principală. Numai Nieuwstraad din Bruxelles o concureaza ca frumuseţe, splendoare, mărci de prestigiu. Meirul uneşte centrul oraşului cu zona din jurul Gării Centrale. După deschiderea unui shopping centre, in 2007, Stadtfeestzaal, care reuneşte cele mai renumite case de modă ale lumii, Meirul a crescut ca importanţă pe harta mondială a fashionului.
Conform legendei din folclor, lângă râul Scheldt locuia un gigant numit Antigoon, care cerea o taxă tuturor acelora care traversau râul, iar celor ce refuzau să o plătească le taia una din mâini şi o arunca în apele Scheldei.
A fost invins însă de un tânăr erou numit Brabo, care I-a tăiat gigantului mâna şi a aruncat-o în râu. De aici vine denumirea oraşului, din olandezul “hand werpen”- mână aruncată. Grupul statuar din faţa primăriei îl reprezintă pe gigant în lupta cu Brabo.

În favoarea acestei teorii stă practica din Europa feudală de a tăia mâna învinsului şi a trimite-o lordului ca dovadă.

Aceşti elefanţi făcuţi din muuult lemn se aflau în imediata vecinătate a Gării Centrale, şi mai precis, fix la intrarea în Grădina Zoologică.

O altă teorie a etimologiei cuvântului care a dat denumirea oraşului provine din perioada galico – romana, din latinul antverpia (ante = împotriva, verpia = sedimentare), indicând teritoriul care s-a format prin sedimente în curba interioara a râului.
Catedrala Doamnei Noastre - biserica ce a fost construită în secolul 14, terminată abia in 1518. Are în patrimoniu patru opere ale lui Rubens: “Coborârea de pe Cruce”, “Ridicarea pe Cruce”, “Învierea lui Cristos” şi “Assumption”.

Fortareaţa HET STEEN

Vedere asupra Scheldei de pe Promenadă

un superb tablou din flori, ceva specific Belgiei

În sec 16, Antwerpenul era un oraş bine structurat, cu case impunătoare, manufacturi şi clădiri de birouri. Mare parte a construcţiilor datând din acea perioadă se găsesc în oraş.

undeva în inima Parcului Middleheim

câteva statui lipite de zidul catedralei

Cel mai interesant bar din Anver. Acolo am avut norocul sa beau primele beri tari, acolo am cunoscut oameni noi care m-au ajutat să descopăr oraşul prin ochii lor şi nu ca un simplu turist! Un bar amplasat undeva în centrul vechi. DE ROTS - Salutati-l pe Simon dacă ajungeţi acolo!
Deşi a fost iniţial un oraş fortificat, nimic nu a mai rămas din zidurile exterioare. Excepţie face Castelul HET Steen (Piatra), care a fost restaurat şi care adăposteşte acum Muzeul Marinei. În anii de început ai secolului 19, vechea citadelă a fost demolată, o nouă incintă de 13 km lugime a fost construită, iar satele Berchem şi Borgerhout, acum cartiere ale oraşului au fost absorbite. Au fost construite diguri împotriva inundaţiilor.

Mare mi-a fost surprinderea când într-unul din parcuri, parcă Middleheim am găsit o mică grădina zoologică superbă!

muuulte căprioare care dormeau sau se plimbau

altele care simţeau că este rost de papa veneau la gard

şi alţii mai nepăsători doar stăteau la o baie solară

Piaţa Centrală, locul cu cele mai interesante clădiri, un loc unde poţi poposi în una din multitudinea de cafenele de pe margine pentru a admira totul nestingherit.

Primăria oraşului se află în partea vestică a Pieţei Mari (Grote Markt) a Anverului. Ridicată între 1561-1565 după planurile lui Cornelis Floris de Vriendt, clădirea în stil renascentist incorporează atât stilurile flamande, cât şi italiene, a căror influenţă e vizibilă. Ornamentele bogate ale secţiunii centrale ale clădirii reprezintă statui ale unei femei ce reprezintă justiţia, o altă e Prudenţa şi a treia o reprezintă pe Fecioara Maria, înconjurate de armate, duci de Brabant şi regi spanioli.
Portul oraşului era în anul 2005 al 17-lea ca mărime din lume şi al doilea din Europa, după Rotterdam. Docurile, cu 5 rafinării de petrol sunt centrul industriei petrochimice, Antwerpenul fiind al doilea centru ca importanţă din lume, dupa Houston, Texas în acest domeniu. Există planuri pentru construcţia unei zone de centrale eoliene în interiorul docurilor în perioada următoare, fiind recunoscut potenţialul acestora în dezvoltarea tehnologiilor complementare.
O altă mare atracţie a oraşului o reprezintă comerţul cu diamante. Are 4 burse pentru tranzacţionarea acestora. Încă din timpul celui de-al doilea război mondial, familii din comunitatea evreiască au dominat comerţul cu pietrele preţioase, întregit acum şi de reprezentanţi indieni şi armeni. Centrul mondial al diamantelor din Antwerp are o importanţă deosebită în ceea ce priveşte stabilirea standardelor, a regulilor profesionale, etice, precum şi în ceea ce presupune promovarea intereselor oraşului ca centru important al industriei.
Din secolul 17, oraşul are o reputaţie artistică, bazată pe şcoala de pictură, ce include pictori renumiţi ca: Rubens, Van Dyck, Jordaens, Teniers. Casa lui Rubens se găseşte pe strada Wapper, în apropierea Meirului, artera comercială vertebrală a oraşului. Casa a fost construită de artist la un an după căsătoria sa cu Isabella Brant, în stil italian, după un plan propriu, bazat pe studiile renaşterii italiene. Ansamblul cuprinde casa, un studio, un portic monumental şi o curte interioară, care se deschide într-o grădină în stil baroc, concepută, de asemenea de Rubens. În incinta studioului, el şi studenţii săi au executat cele mai multe opere datorită cărora a devenit faimos în lumea întreagă.

şi pe acolo există trăsuri disponibile pentru a te plimba

sau poate doreşti un tur cu trenuleţul dar sincer, recomand piciorul! Aşa sigur nu ratezi nimic!

o străduţa din Anver undeva la graniţa între cartierele Berchem şi Wilrijk.

linişte, pace şi destulă lumină

deşi esti singurel pe stradă nu simţi frică

da aici eram încă într-un parc

o adevărată plăcere să stai acolo pe un buştean într-o zi oarecum toridă

raţele umblau libere şi nestingherite

mult verde şi o fântânică, Cismigiul aduce ceva cu locul ăsta deşi aici era impecabil de curat

un oraş şi o tară în care parcurile reprezintă un lucru important

Park Den Brandt and castle Den Brandt
Acacialaan 2610 Wilrijk

tot în superbul parc menţionat mai sus.. am găsit această sălbăticie incât nu îmi venea să cred că ma aflu încă într-un oraş.

am întâlnit acolo şi o gască simpatică de bătrânei ce doreau să se menţină în formă

asta era un din aleile.. din parcul de peste drum de precedentul, din păcate nu îmi mai aduc aminte dacă se numea tot aşa sau nu, dar având adresa sigur vă va îndruma careva în acest paradis.

nici nu îţi vine să crezi că nu eşti într-o pădure, ăsta da oraş european!

Şi pentru a citi puţin şi despre Abaţia foarte bine ascunsă a Anverului, vă invit să mergeţi aici pentru a citi (tot în română) şi vedea pozele mamei mele. Şi important este să ştiţi că în poze nu am reuşit să cuprind nici măcar jumătate din superbul oraş care mă fascinează.

Grafa - Dau totul pentru tine (melodie bulgareasca)

Dau totul pentru tine,
Te vreau înapoi,
Inima mea bate pentru tine,
Pentru faţa ta blândă.

Dau totul pentru tine,
Deşi simt doar răceală,
Îmi dau sufletul pentru tine,
Dar în viaţa ta e altcineva.

Pentru ultima dată pot vedea
Dimineaţa în ochii tăi,
Plouă o ploaie tristă,
Peste străzile goale,
Şi îmi aduce aminte,
Că m-ai iubit cândva.

Dau totul pentru tine,
În singuratatea oraşului
Inima mea bate pentru tine.
Înghenunchiat la uşa ta,
Dau totul pentru tine,
Pentru vocea ta magică,
Mi-aş da sufletul pentru tine,
Dar tu nu crezi asta.

Pentru a vedea toate melodiile bulgăreşti de pe blog, click AICI.

Left outside alone

And I wonder if you know
How it really feels
To be left outside alone
When it’s cold out here
Well maybe you should know
Just how it feels
To be left outside alone

Asta este o poză ce m-a obsedat. Nu ştiu de ce! Pur şi simplu mi-a plăcut mult, faţa Ancăi, reflexia lui Bogdan (ze fotograf), mica parte din Sighişoara ce se zăreşte în fugă pe geamul acelei uşi. Este o poză care poate spune multe.. pentru fiecare. Eu pur şi simplu am modificat-o puţin şi în acel timp versurile de mai sus poped-up în capul meu. Din cauza pozei... îmi este teribil de poftă de Sighişoara.. mai ales că mereu am admirat-o în pozele altora şi niciodată ale mele.

Ani de liceu - Actiunile

Cred ca lucrul de care ne temeam cel mai tare în liceu erau “acţiunile”. De ce? Erau tare multe lucruri de făcut în organizare, mai ales că noi elevii trebuia să le cam facem. Ştiu că diriga mereu ne punea să facem fel de fel de discursuri sau compuneri, mai ales în perioada aceea de aderare, a fost o întreagă nebunie cu UE! La un moment dat, eram clasa numarul 1 la număr de acţiuni. Ne solicita diriga, mai ales ca ne trimitea si pe la cenacluri sau ne ducea de mânuţă la lansări de cărţi (care ne plictiseau destul de tare), mai era profa de istorie, apoi profa de latină şi desigur în clasa a 12-a profa de filosofie cu care am făcut o superbă scenetă despre Holocaust unde mi-am exercitat pentru prima dată non-talentul actoricesc.
Dar cred că cele care ne vor rămâne mereu întipărite în memorie vor fi cele ale profei de latină... cel puţin pentru mine, pentru că eram deosebit de fericită că puteam să mă prostesc cu un cearceaf iar lumea să fie încântată de asta. La una din cele 2 acţiuni, am fost toţi îmbrăcaţi în alb, deoarece expuneam viaţa şi descoperirile lui Arhimede într-o sesiune de comunicări şi trebuia să reprezentăm cât mai bine perioada antică şi să facem o prezentare mai deosebită şi mai hazlie care să menţină auditoriul atent.
Apoi la a doua, doar jumăte din noi eram în cearceafuri, cealaltă jumate fiind în costume, antichitate versus modernitate, moment în care pe melodia Carmina Burana am plecat la plimbare prin sala de festivităţi care la noi însemna pe vremea aceea cabinetul de economie, şi am împărţit tuturor profesorilor din sală flori... şi nu doar aşa, ci fiecare floare avea ataşată de ea un vers din cântecul pe care defilam şi pe care îl murmuram. Chiar ne-au iesit niste lucruri frumoase în acele perioade! Dar şi ce stres era.. repetitii, ne încurcam, timp pierdut, ne pufnea râsul.. (mai ales noi, nu prea aveam nevoie de un pretext major să pufnim într-o criza de râs).
Era fain că ştiam cum să ne şi distrăm făcând toate acele lucruri deşi de cele mai multe ori le făceam înainte sau după ore în timpul nostru liber. Dar sincer, într-un fel mă bucur că nu mai sunt nevoita să stau ţeapănă pe un scaun să ascult fel de fel de discursuri, sau mai ales poezii. Nu am nimic cu ele, dar prefer să mi le aleg singura... decât sa îmi fie impuse. Aveam 2 colegi pe care ii ascultam oricand cu drag citindu-si operele.. pentru ca erau ceva nou si inedit.

Azuga poze de iarna cu zapada

un pârău îngheţat care parcă ar fi un tablou

cel puţin mie îmi seamănă cu un tablou din casa bunicii

când ninge, Azuga este o zonă de vis, de poveste

seara pe uliţă

pârtia de începători din Azuga

Azuga oras in judetul Prahova situat pe valea superioara a Prahovei,la poalele M-tilor Bucegi,la 60 km NV de Ploiesti si 136 km de Bucuresti. Localitatea a fost intemeiata in anul 1830.
Este o localitate tipicade munte; teritoriul sau administrativ de 8.304 ha se suprapune atat Muntilor Clabucetele Predealului ( N-V ) cat si Muntilor Garbovei ( S-E ), orasul propriu – zis, desfasurandu-sein lungul vaii Azuga, pe directie E-V, pe cca 3 km panala confluenta cu Prahova.

joc de lumini datorat soarelui şi norilor

picătură de rouă

jumate de brăduţ îngheţat undeva prin pădure

cei care doresc popas, trebuie să îşi croiască potecă

nu-i aşa că e adorabil de haios cu mecla asta?

în depărtare Crucea de pe Caraiman

Munţii Bucegi şi releul de la Costila.

Bucegii luptându-se cu norii

"flori" de iarnă

Pârtia din Azuga şi Bucegii în spate pregătindu-se de apus

puteţi încerca şi o plimbare cu căluţul dacă nu vă ţin picioarele

P.S. Pozele sunt mai vechi, ca nimeni să nu creadă că am evadat recent prin Azuga.

Fumatul interzis

Liceele sunt absolut împânzite de astfel de afişe, care nu rezolvă absolut nimic! Sunt doar nişte afişe care să arate celor din afară că se face ceva. Acum.. se dau amenzi, sau alte măsuri, dar din păcate tot nu se rezolvă nimic. Copii parcă sunt mai atraşi de ţigara magică din pauză, pentru că sunt copii şi ei mereu vor fructul interzis. Cu cât interzici ceva.. cu atât devine mai dorit şi mai palpitant fumatul. Interzicerea nu îi va stopa, doar îi va face mai inventivi.

Varful Sorica din Azuga poze de iarna

zăpadă şi un cer de-un albastru uimitor

vedere de pe vârful Sorica, deasupra staţiunii Azuga de pe Valea Prahovei

vedere către Bucegi care sunt înghiţiţi de nori

în unele zile se poate vedea perfect Crucea de pe Caraiman

omul este doar un grăunte în faţa naturii

staţiunea Azuga văzută de sus, de pe vârful Sorica

panorama înspre Azuga şi Bucegi

din păcate plimbarea cu telescaunul durează prea puţin în opinia mea

un loc excelent pentru o mică plimbare după prânz, mai ales după unul copios

drumul cu telescaunul

Ninsoare in Bucuresti 16 februarie 2009

Ieri a fost cât de cât frumos prin capitală. Încă de dimineaţă a început să ningă frumuşel. Apoi a stat.. ca în poezie dar din când în când, mai ales după prânz îşi mai aducea aminte şi o mai lua din loc. O mică filmare cu ninsoarea de ieri puteţi găsi aici. Şi aseară a nins superb, încă se vede deşi razele soarelui deja ameninţă micul strat de zăpadă. Eh.. poate totuşi rămâne destul de frig ca să mai ningă, măcar pe final să avem şi noi o zăpadă ca pe vremuri.

Bacul peste Dunare Ostrov

Cam aşa arată unul din bacurile cu care o mulţime de oameni traversează Dunărea pe tronsonul Călăraşi - Ostrov - Silistra. Pentru o maşină mică, biletul pentru o călătorie era de 25 de lei în vara lui 2008. Traversarea durează în jur de 15 - 20 de minute. Pe aici este unul din drumurile către litoralul bulgăresc, o alternativă a drumului expres ce porneşte din Ruse via Şumen ajungând în Varna.

Tag despre carti

Un tag tare drăguţ, venit din Timişoara, via Tomata (Ps. Mulţam!)

Care este cea mai bună carte citită de tine?
În mod sigur este vorba de „Magicianul” de John Fowles, carte citită acum în urmă cu vreo 4 ani şi care m-a schimbat într-un oarecare fel. Cred că se apropie momentul când o voi reciti deaorece unele întâmplări devin puţin cam blurry.

Ai făcut cadou cărţi?
Mereu mi-a plăcut să dăruiesc cărţi celor care le doreau. O carte este aproape mereu apreciată, chiar daca uneori nu este pe moment.. devine în schimb în timp.

Care este viitorul literaturii?
Momentan… devine scumpă literatura, viitorul incert. Cultura din pacate devine cam scumpă pentru români şi dacă editurile nu se vor oprii din această creştere a preţurilor nu prevăd un viitor strălucit.

În ce limbi ai citit cărţi?
În română şi în engleză doar.

Ce cărţi “celebre” nu ţi-au plăcut?
Cărţile pe care erai obligat să le devorezi în liceu gen „Mara” sau „Moromeţii”. Nu m-au atras niciodată. Moromeţii e una din cărţile „esec” deoarece nu am reuşit niciodată să o termin.

Ce ţară a produs cea mai bună literatură?
Nu ştiu dacă pot alege doar una. Ar fi mult prea dificil.. dar văd că am citit mulţi autori britanici şi francezi în ultima perioadă.

Iei notiţe din cărţile pe care le citeşti?
Nu mereu, dar încerc să strang măcar câteva citate deosebite din fiecare carte.Ele sunt cea mai bună metodă de a convinge pe cineva că aceea carte merită sau nu merită atenţia.

Cam câte cărţi ai citit până acum?
Peste 300, deşi nu stiu exact numarul lor. Dar cam în jurul acelei cifre.

Cu ce carti ai dormit in brate de plictiseala?
Hmm… cândva prin a 8-a am încercat să citesc “Calea Victoriei” m-a plictisit teribil şi acum cred că e tot aruncată prin biblioteca bunicii din Buzău.

Ce înseamnă cărţile pentru tine?
Cunoaştere, relaxare, o nouă lume unde eu sunt regizorul şi personajul principal.

Care este cea mai scumpă carte pe care ai cumparat-o?
Nu ştiu.

Care este cel mai tare final la o carte citita?
Cel din Magicianul. Cei care au citit cartea vor înţelege şi de ce. E total neaşteptat.. nu te-ai fi gândit chiar atât de departe.

Care este cea mai influentă carte citită de tine?
Aş enumera mai multe, în primul rand obsesia mea “Magicianul” şi apoi alte cărţi cu mare trecere au fost seriile Harry Potter, Eragon şi Cronicile din Wardstone.

Care scriitor te-a influenţat cel mai mult ?
Cărtarescu, Fowles, Peter Mayle.

Cat de repede citesti o carte?
Depinde, de carte, de subiect şi de timp liber. De la câteva ore.. la câteva zile sau săptămâni.

Poate literatura sa schimbe lumea?
În mod sigur poate! A facut-o şi o va mai face şi în viitor (sper!).

Fluturi si albine de primavara

un superb fluture, cu ambele aripi întinse gata de zbor

I'm gonna keep catching that butterfly
In that dream of mine

Din nebunia de culori
Vreau sa aleg şi alte flori

E atât de scurtă vara
Şi e plin de flori
Te înconjoară şi te-agaţă cu parfumul lor
Din floare-n floare ca o albinuţă vrei să zbori
E atât de scurtă vara asta
Şi e plin de flori.

îi mulţumesc lui Adi C. pentru aceste superbe fotografii pe care a vrut să le împărtăşească cu un public mai larg.

Mircea Cartarescu Nostalgia Gemenii Andrei si Gina la Antipa

Acest fragment mi-a rămas în minte... încă din prima clipă. Nu ştiu de ce, dar a ajuns partea mea favorită din carte.. poate pentru că mi se părea fantastic, poate că îmi doream să fiu în locul lor să le împărtăşesc bucuria de a fi singuri în Antipa. Pur şi simplu.. este fragmentul de dinaintea răspunsului.. când toate întâmplările din carte încep să se lege.

"Frigul de pivniţă începea să se simtă ca un current care ne înfoia părul şi ne făcea pielea de găină pe braţe. Pe jos, terenul începea să devină cleios şi, prin băltoace, se vedeau tot felul de resturi aruncate: păhărele de plastic în care fusese îngheţată, cutii sparte de chibrituri, hîrtii cerate cu coji de parizer, bucăţi de vată murdară. Cu cît culoarul devenea mai întortocheat, cu pereţii de pe care acum se scurgea apa în şuvoaie groase, irigînd florile palide de licheni şi muşchiul pîrlit din care, la trecerea noastră, fugeau un fel de căpuşe,cu atît aceste reziduuri se înmulţeau: fire de lînă colorată, fotografii rupte în bucăţi, bilete de tramvai, braţe de păpuşi de cîrpă, metri întregi, jilavi, de hîrtie igienică. Un cub, pe o faţă a căruia se vedea o coadă de curcan, iar pe alta un uger de vacă. Corzi.de chitară, ruginite şi destrămate. Gina se întorcea din cînd în cînd spre mine, cu un zîmbet senzual şi făţarnic. Deasupra noastră auzeam clar zgomotul circulaţiei, tramvaiele huruind şi apoi îndepărtîndu-se, maşini ambalînd motoarele. Fundaţiile Bucureştiului îşi prelungeau din loc în loc pînă în culoarul nostrum cîte un cofraj de beton din care ieşeau fire îndoite. Uneori culoarul se bifurca, şi pînă şi Gina se oprea încurcată, întorcînd înspre mine ochii nedumeriţi. O luam pe acolo, afundîndu-ne tot mai departe pe sub oraşul ce plutea ca un nor peste capetele noastre. Înainte să o deschidă, Gina se opri şi se propti cu spatele de lemnul umed. Am îmbrăţişat-o şi am intrat astfel, aproape prăbuşindu-ne, în sala plină de întuneric spre care dădea uşa. în beznă luceau stins, verzui, mari suprafeţe de sticlă, în spatele cărora întunericul parcă se coagula în forme indistincte. Gina închise uşa şi pipăi peretele din dreapta, unde se afla un panou electric. Ridică o mică manetă în formă de furcă şi începu să se facă din ce în ce mai multă lumină, deşi nu se zărea nici aici vreo sursă. Pur şi simplu, încetul cu încetul, tot ce puteam vedea căpăta de la sine formă şi culoare, din ce în ce mai vii şi mai precise, de parcă fiecare punct al spaţiului ar fi fost propria sa sursă de lumină. Curînd, tot şirul acela de săli, de-a lungul cărora se înşirau vitrinele pline, deveni vizibil ca sub nişte neoane puternice. Cunoşteam locul atît de bine! Cînd eram copil şi chiar mai tîrziu venisem aici de zeci de ori, acesta mi se părea locul cel mai fascinant, centrul enigmatic al lumii. Toată această necropolă, a muzeului Antipa mi se părea un ghemotoc de vis în miezul banal al cosmosului. Părea, în acele momente, foarte normal ca odaia Ginei să comunice cu muzeul Antipa. De fapt, încîntarea produsă de surpriză a fost atît de mare, încît, deşi am continuat s-o ţin pe Gina de deget şi să-i zîmbesc, aproape că uitasem de ea. Eram singuri în tot muzeul, puteam să-l vedem cum nu-l văzuse nimeni niciodată!"

Mircea Cartarescu - Orbitor Aripa stanga citate partea 1

Trecutul este totul, viitorul este nimic, nu există alt sens al timpului. Trăim pe-o bucăţică de calcar din scleroza în plăci a cosmosului. Viitorul, care este înstrăinare, depărtare şi răcire, a rupt în mii de ciozvîrte globul iniţial, a căscat răni hidoase în trupul unităţii fiinţei, goluri care s-au lăţit tot mai mult, depărtînd grăunţele de substanţă şi lăsînd un sînge fotonic, gâlgâitor, să circule între ele.

Noi înşine, deşi un organ neînsemnat al lumii, suntem într-un fel întreaga lume. Totul e peste tot deodată şi-n fiecare clipă.

Da, masculinul şi femininul, sulful şi mercurul, yin şi yang din emblema colinei însorite şi a celei umbrite. Trăim în două medii, aşa cum un copac trăieşte-n aer şi-n pămînt, crengile fiindu-i rădăcini aeriene, iar rădăcinile ― crengi subterane.

Spaţiul e paradisul, timpul este infernul. Şi cît de ciudat este că, la fel ca în emblema bipolarităţii, în miezul umbrei este lumină şi în lumină stă sămînţa umbrei. Căci altminteri ce este memoria, fîntîna asta otrăvită din miezul minţii, din paradis?

Şi ce e dragostea, apa limpede şi răcoroasă din adîncul iadului sexual, perla cenuşie din scoica de foc şi de urlete sfîşietoare? Memoria, timpul regatului fără timp. Dragostea, spaţiul domeniului fără spaţiu. Seminţele opuse şi totuşi atît de asemănătoare ale existenţei noastre, unite peste marea simetrie, şi anulînd-o, într-un singur mare sentiment: nostalgia.

Cu toţii avem memoria trecutului, dar cîţi dintre noi ne putem aminti viitorul? Şi totuşi stăm între trecut şi viitor ca un corp vermiform de fluture între cele două aripi ale sale. Pe una o putem folosi la zbor, căci ne-am trimis filamentele nervoase pînă către marginile ei; cealaltă ne este necunoscută, de parcă ne-ar lipsi ochiul din partea dinspre ea. Dar cum putem zbura cu o singură aripă?

Dacă n-am suferi cîineşte cîtă vreme nu căutăm şi nu ne torturăm cu întrebări la care ştim prea bine că nu putem răspunde, pentru că răspunsul nu va fi un cuvînt sau o frază, ci o modificare reală şi dramatică a schemei noastre corporale şi a esenţei fiinţei noastre.

Orice detaliu ai fi explorat, mereu trebuia să alegi cîte o ramificaţie, să ignori restul desenului şi să te fixezi doar pe un detaliu al detaliului iniţial, şi apoi pe un detaliu al detaliului detaliului.

Parcul Marghiloman Buzau Poze

un început de seară în Parcul Marghiloman

se poate observa cât de spooky este Conacul

care din păcate este încă în paragină

seara la apus... aduce puţin cu a scenariu de film horror

Mai ales când este această lumină albăstruie, parcă îmi aduce puţin aminte de filmul Twilight, dar din păcate, din tufe nu o să apară niciun Edward.

vedere a lacului de pe pod

Un loc excelent pentru a privi apusul într-o zi cu cer atât de albastru

vechiul conac al lui Marghiloman parcă ne zâmbeşte, eu cel puţin aşa am interpretat mereu poza făcută din acest unghi

locul este frumos, fie că este vară, fie că este iarnă

iar copacul ăsta mereu mi-a atras atenţia

aceste arcade sunt interesante şi după apus

dar şi înainte de apus când poţi vedea cu exactitate detaliile

The sun is sleeping quietly
Once upon a century
Wistful oceans calm and red
Ardent caresses laid to rest

Melodie de dragoste bulgareasca

Melodia este cântată de Grafa (bulgarul care participă şi la Eurovision cu melodia Vrag) şi se numeşte "Obicham" adica IUBESC. Este o fainuţă declaraţie de dragoste în limba bulgară şi pe nişte acorduri interesante.. o combinaţie balcanico-turcă. Dar ca să înţelegeţi mai bine melodia.. şi să vă puteţi bucura de ea, am să vă las mai jos traducerea versurilor. Sper să vă placa melodia! Grafa este destul de bun în astfel de melodii care ating coarda sensibilă, plus că parcă.. prin vocea lui bulgara sună bine nu?

Refren
Iubesc (îmi place) să mă ude ploaia,
Când sunt lângă tine şi îmi zâmbeşti.

Îmi place să adorm lângă tine,
Şi să simt cum dormi lângă mine.
Îmi place să te sărut,
Şi să simt buzele tale aproape de ale mele.
Îmi place să mă trezesc lângă tine,
Şi să văd cum te trezeşti lângă mine.
Îmi place să te sărut,
Să te îmbrăţisez, să te iubesc.

Refren
Iubesc (îmi place) să mă ude ploaia,
Când sunt lângă tine şi îmi zâmbeşti.

Îmi place să mă iubesc cu tine,
Şi să gust cum te iubeşti cu mine.
Îmi place să te ating,
Aşa cum nu am atins niciodată.
Îmi place să te visez,
Să simt cum mă visezi.
Îmi place să zâmbesc cu tine,
Să te îmbrăţisez, să te iubesc.

Pentru a vedea toate melodiile bulgăreşti de pe blog, click AICI.

poze cu rasarit si apus la mare

un superb apus printre câteva frunzuliţe pe câmpul de lângă mare

soarele se scufundă.. de data asta după un câmp

ca apoi să iasă la aproximativ 9 ore din mare

încetişor...lăsând razele să încălzească briza ce bătea dinspre mare

luminând apa.. şi dând de înţeles pescarilor că este vremea să treacă la treabă

deşi era doar 5 şi puţin dimineaţa... jumate de plaja s-a mobilizat pentru a pescui

dar era un ritual fain de urmărit, oricât de somnoroasă aş fi fost, nu puteam să nu mă bucur de tot acel spectacol, aceea trezire la mişcare, la viaţa. Parcă soarele acţiona pe post de ceas, pentru toţi cei din corturi.

Îmi e dor de cort, de pădure şi de mare. Cele mai faine momente cu cortul.. au fost ba sus pe Valea Arcanului (este undeva deasupra Barajului de la Valea de Peşti - Valea Jiului) ba pe plaja de la Ezerets din Bulgaria. Am putut să ma bucur şi de un cer perfect înstelat şi de o furtună pe mare având ca bonus spectacol de fulgere. Am putut să ma bucur de apa rece de munte şi de apa caldă a Marii Negre (în rare ocazii este şi caldă!). Cortul este libertate. E fain.. pur şi simplu să ajungi într-un loc şi să campezi fără să depinzi de cazare, hotel şi lucruri de acest gen. Nimic nu se compară cu a auzi valuri atât de tare încât aproape că ai impresia că până dimineaţă vor intra peste tine. Şi muntele şi marea au ceva special.. la cort.

Prima sesiune

Nimeni nu poate ştii cu adevărat ce însemnă defapt o sesiune. Auzi multe, fiecare cu propria lui versiune, pentru că fiecare percepe totul diferit. Prima sesiune cred că este cea mai grea. Te loveşti de un nou sistem, te loveşti de indiferenţă, te loveşti doar de informaţii noi pe care trebuie să le asimilezi. Un student în sesiune.. este un om care dispare vreo 2-3 săptămâni de pe radar. Oricât de mult a învăţat în timpul anului, tot se va strofoca să mai îngraşe porcul în ajun. Uneori merge, dar sunt şi facultăţi unde nu. Important până la urmă este să treci de această probă de stresiune ca apoi.. să te bucuri că ai scăpat. Cu restanţe sau fără.. tot te numeşti student!

The open road

Este acolo şi ne aşteaptă! So.. hopa sus! and awaaaaaay we go! Nu contează unde, ci doar cu cine. Timpul nu prea ne este prieten aşa că să fugim acum cât avem ocazia până nu se răzgândeşte! Cerul este albastru, verdele ierbii se apropie şi el.. şi când ceaţa dispare.. ne rămâne un drum al nostru.

Cosmote da pe datorie

Se pare că cei de la Cosmote te lasă să vorbeşti până ajungi pe minus la cartela! Uimitor nu? Nu credeam că se poate, pentru că în mod normal, cum ajunge la ultimii cenţi te anunţă şi brusc... bye bye! Nu te lasă să vorbeşti pe datorie, dar se pare că eu am ceva pile de care eu nu am habar dacă mi-au permis aşa ceva! :)

Deasupra norilor

odată în viaţă toţi ajungem sus

fie că ajungem cu sufletul, sau fizic într-un avion

ce se vede de sus.. nu se compară cu nimic. Este o fericire de nedescris, mai ales pentru iubitorii de frumos.
Esti fericit în orice fel ai ajunge sus.. chiar dacă ştii că până la urmă va fi nevoie să cobori.
Imagini.. făcute deasupra Belgiei, cu câteva minute înainte de a ateriza pe Aeroportul Brullexes Sud, adică Charleroi. Nu-i aşa că pare totul atât de fain de sus? Pentru o mică părere despre Bruxelles, site-ul Calători prin lume, vă stă la dispoziţie aici.

Urme

Urme de pasi tristi, impersonali si totusi atat de cunoscuti… Mereu am fost fascinata de urmele pasilor pe plaja, urme de pasi pe nisip, am crezut - si inca mai cred -, ca ei ascund o poveste nerostita. Dar iata ca si eu am fugit pe tarm, sperand ca marea ma va adopta pentru cateva zile si pasii mei vor sterge amintirea clipei. Vise ce copila ce nu stia ce este realitatea, ce isi dorea sa zboare, dar uita ca nu are aripi sau ca nu mai are.

Dupa o perioada in care am fost asemeni Dianei Cellei Serghi am redevenit eu. Sau oare? Acelasi decor, aceeasi rutina, dar atat de schimbata. Pasii de pe nispi au lasat urme si in sufletul meu…pasi reci ce cautau nemurirea, ce isi doreau sa se inalte, ce vedeau stelele dar nu le puteau atinge, ce visau doar la el.

Poate ca este doar un tablou, doar o imagine, doar un concept in care credeam. Un drum nesfarsit ce nu ducea nicaieri, pana cand drumul s-a inchis, pana ce am decis sa mergem pe un altul, fiecare pe al sau…macar de ar fi fost prima oara. O greseala repetitiva. Ma intreb incotro ne indreptam, spre ce lume paralela? Cuvinte de copil ce se amageste, ce scrie din amintiri dulci-amarui, ce isi dorestea sa aiba, doar ca sa poata sa piarda, care inca mai spera si mai viseaza la miros de portocale, de ger si vin fiert.

Sufletul meu e plin de lacrimi murdare.
Cu bine tristul meu calator…”eu rad cand imi vine sa plang”

Scris de ALEXANDRA RADU