The Amsterdams, una din cele mai bune trupe Indie româneşti este cea care a încheiat prima seară de la Stufstock. Puţini au auzit de trupă, aceia fiind şi cei care au rămas până la final pentru a-i susţine. Şi.. deşi oboseala se simţea tot au reuşit sp ridice publicul şi să-l facă să se mai simtă bine încă o oră. O formaţie ce ar merita mai multă atenţie.. în viitorul apropiat. Pentru a asculta câteva melodii recomand pagina lor de Myspace sau blogul lor :) Enjoy!
Timp de o oră şi puţin am fost încântaţi de Finlandezi de la Apocalyptica, pe scena principala de la Stuf.
Pentru mine a fost prima data când i-am văzut live, si sper să nu fie ultima, pentru că show-ul de acolo nu poate fi niciodata bine descris in cuvinte, poze sau filmări.
Muzica lor se simte.. se trăieşte la intensitate maximă, sari.. ţipi şi eşti fericit. Violoncele se dovedesc a fi un intstrument magic, dacă e utilizat cum trebuie.
Au reuşit să ne treacă rapid prin toate genurile muzicale cântate de ei de-a lungul vremii: classical music, neo-classical metal, thrash metal, şi symphonic metal.
La concertul din Vamă a fost prezent şi Antero Manninen, fiind membrul fantomă care îi acompaniază uneori la concerte.
Printre melodiile cântate au fost : Nothing Else Matters :) cover Metallica
Melodia Bittersweet pe care au dedicat-o fetelor ;)) şi care în varianta de album este cântată cu Lauri Ylönen şi Ville Vallo.
Ei cântau la instrumente.. iar publicul îi acompania cu vocea.
Şi decorul.. dar şi faptul ca pot cânta atât de bine şi face headbanging in acelaşi timp te uimesc.
Singura trupă din tot Stufu care m-a iritat la culme.. eu şi cei din zona mea ne rugam doar să coboare mai repede de pe scenă, sau cel puţin să mai tacă naiba din gură! Melodii şi versuri cam de toată jena. Poate a plăcut unora.. dar eu sincer nu înţeleg de ce naiba au fost chemaţi şi anul ăsta.. decât umplutură dinasta.. sincer mai bine stăteam în linişte aşteptând Apocalyptica.
Ei au fost primii care au deschis sesiune de autografe.
Şi chiar au stat şi au dat autografe tuturor, la final, chiar făcând câţiva fani foarte happy făcând o poză cu ei.
Crowfish, o trupă din Bulgaria, mai precis Varna, este cea care a deschis festivalul Stufstock de anul acesta, tot în Vamă, la Marina Park. Recunosc, nu ştiam absolut nimic despre ei, erau doar un nume pe un afiş.. dar încă după primele acorduri.. mi-am dat seama că bulgarii sunt tari la muzică (cel puţin la punk-rock). O trupă ce există din 1997 şi pe bună dreptate una din cele mai tari din Bulgaria. Way to go guyz! Here is their Myspace page! Ascultaţi vreo 2 melodii ca să vedeţi la ce mă refer.
Am mers anul ăsta la scena mică a Stufului la îndemnul unui amic avizat care ştia o parte din trupe. Auzise el de Go To Berlin şi era very excited să-i vadă, mai ales că avem puţine trupe indie pe la noi care să cânte aşa fain.
Bănuiesc că baieţii sunt de ceva vreme pe scena muzicii, acum chinuindu-se pentru afirmare. Din păcate se pare că nu ei au câştigat competiţia de la stuf, dar măcar s-au făcut puţin mai cunoscuţi.
Eu una am rămas cu una din melodiile lor în cap, am venit acasă, am intrat pe pagina lor de Myspace, şi am decoperit că fix melodia care îmi plăcea mie beneficiază de un videoclip.
Melodia se numeşte Jeremiah şi e tare faină, mai ales dacă eşti fan indie-alternative, merită să o încerci! Clipul e mai low budget dar şi aşa se surprinde esenţa şi e pur şi simplu funny. Totul trebuie apreciat, pentru că ei abia încep. Din partea mea, Bravo băieţi! Aştept noi concerte Go To Berlin prin Bucureşti.
Cam peste tot prin Bulgaria vezi prin oraşe steaguri şi steguleţe.. dar de data asta să vedem steaguri la cei care vând pepeni pe marginea şoselei cred ca a fost apogeul excursiei noastre. Poate sunt puţin duşi la extrem.. dar sunt teribili de haioşi.
Undeva mai jos de Vama Veche a românilor, se află micul sătuc Ezerets. Un sătuc care nu îţi spune nimic, cu străzi care te sperie.. cu o primărie care arată conservarea locului, încât te crezi încă în perioada interbelică. Dar după ce străbaţi drumul pietruit şi prăfuit.. de vreo 2 kilometri.. ajungi aici. Ajungi pe această plajă, situată într-un mic golfuleţ.
Pe plaja în general sunt puţini oameni.. şi dacă sunt, nici măcar nu ai treabă cu ei, pentru ca golful e mare, noi suntem puţini şi fiecare îşi vede de treaba lui fără sa-i deranjeze pe ceilalţi.
Cred că una din atracţiile de pe plajă este această cazemată din timpul lui Antonescu.. care s-a păstrat surprinzator de bine, ca şi cea de pe plaja din 2 Mai de altfel.
The chinui puţin să aduni nişte lemne, faci o vatră, faci un foc.. şi aşa te alegi şi cu un mic grătarel, iar după ce ai terminat focul poate avea şi scop ecologic, adică să te apuci să mai strângi micile mizerii de pe plaja care pot să ardă foarte bine în foc.
Primii care se trezesc dimineaţa, în afară de nebuni ca mine care păzeau răsăritul, sunt pescarii. Ei în fiecare dim în jur de 5 - 5 jumate, ies din corturi şi dau fuga pe plajă pentru a pune momelile.. şi de cele mai multe ori, până pe la 8-9 când ies din corturi cei mai leneşi ei au deja peştii prinşi şi eventual pe foc :)
Unde am stat noi, în partea stângă a cazematei erau parcate foarte multe barci pescăreşti. Dimineaţa doar veneau oamenii, în deplină linişte luau barca, mergeau în larg şi îi mai vedeai venind înapoi abia în jurul prânzului.
Răsăriturile de acolo pur şi simplu au un anumit ceva magic în ele.. deşi cam îngheţi puţin până soarele se gândeşte să apară.. dar în secundele când iese din mare, pur şi simplu uiţi de tot.
Întodeauna o zi începe cu un răsărit de soare şi un nou tu care stă acolo să-l aştepte. La fel ca şi soarele.. suntem noi în fiecare zi şi totuşi puţin schimbaţi. 
Aici.. aveţi 2 panorame ale golfuleţului.. puţin mai departe de cazemată. Pentru a le vedea mari, click pe ele. Şi o chestie amuzantă este că de obicei apa este puţin mai caldă aici decât mai sus la Români. Bălăceală plăcută!
A.. şi pentru cei care doresc restaurant sau hotel, urmaţi indicatoarele din sat. Puteţi să vă bucuraţi şi de plaja liniştită şi de o masă copioasă la un restaurant.
"Frica supremă este cea pe care oamenii o au faţă de propria lor imaginaţie."Spunea Haruki Murakami în "După Cutremur". Imaginaţia este "The final Frontier", doar că noi nu realizăm asta, încă nu suntem conştienţi de propria putere. Nu suntem conştienţi de faptul ca prin imaginaţie putem avea totul, dar putem distruge totul.. depinde cum o folosim în final.
"Locul în care s-a dat această luptă crâncenă a fost imaginaţia. Acesta este câmpul nostru de luptă. Acolo învingem, acolo suntem distruşi. Desigur cu toţii avem o existenţă limitată şi în final suntem înfrânţi. Dar după cum a observat cu atâta profunzime Enest Hemingwaz, valoarea noastră finală stă nu în felul în care învingem, ci în felul în care suntem înfrânţi."
Povestea mea referitoare la acest roman, a început undeva în Castelul Reginei Maria din Balcic, cand mama mi-a spus, vazându-mă extrem de încântată de locaţie despre o scriitoare interbelică, care a descris superb Balcicul şi perioada când ne-a aparţinut. Ea se numea Cella Serghi iar cartea „Pânza de paianjen”. Am ajuns acasă.. am căutat-o, fusese reeditate de revista Tango, spre fericirea mea... şi am ajuns să o citesc undeva între 2 din cele 3 mari zone importante ale cărţii. Eram pe plaja de la Ezerets (undeva la vreo 20 si ceva de kilometri mai jos de Vama Veche) şi deschid cartea.. şi încep să intru în lumea Dianei Slavu.. o lume care pendulează între Mangalia şi Balcic ca peisaj maritim şi Bucureştiul. Fiind undeva între primele 2, pe o plaja relativ pustie.. m-am abandonat cărţii şi încă de pe prima pagină am fost purtată în poveste.. năucită am citit despre Petre Barbu şi vara de la Mangalia... fugitiv, am cunoscut-o pe Ilinca care ne prezintă povestea Dianei prin ochii ei şi prin caietele Dianei. Povestea te captivează total încă de la început, încât nici nu realizezi bine când eşti în centrul Bucureştiului şi când ajungi pe digul Mangaliei sau în Balcic admirând panorama dinspre Capul Caliacra.
Despre Magalia şi Bucureşti
"În Bucureşti multe din cunoştinţele mele nu mă recunoşteau pe stradă, atât eram de arămie, aproape neagră. Georges m-a întâlnit într-o dimineaţă pe stradă şi, până nu i-am surâs, nu m-a recunoscut. Eram atât de schimbată, încât chiar la Constanţa, unde ne-am oprit o zi şi unde toata lumea era înegrită de soare, pielea mea aramie uimea. Nu s-ar fi mirat nimeni daca s-ar fi ştiut cum se trăia în Mangalia atunci. Din zori şi până în prânz, şi după amiaza alte câteva ore, nu făceam decât să stau întinsă pe nisip, sub un soare dogoritor, ca un cristal încins. Nu se pierdea vremea, ca la Constanţa, unde exista un cazinou, şi drumul la Mamaia, nu se stătea de vorbă la aperitive, la buveta, ca la “Movila”, nu intra nimeni în cabină ca să-şi pună ruj, pudră, sau să-şi schimbe costumul de baie, nu se purtau umbreluţe. La Bucureşti nu erau pe atunci ştranduri. Lumea îşi petrecea vara mai mult la munte. Dar cei care se înapoiau de la mare, şi, mai ales, de la Mangalia, se recunoşteau de departe şi trăiau încă multe zile, ca un ecou prelungit, vacanţa."
Despre prima imagine a Balcicului, văzut prin ochii unei Diane ce îşi lăsese inima încă în Mangalia.
"Ca in toţi anii, am muncit cu pumnii strânşi, cu o voinţă de fier. Cine n-a tremurat pentru fiecare caiet, pentru fiecare carte, pentru fiecare taxă de scoală, cine n-a cunoscut aceasta cursă peste obstacole care e pentru mulţi copii, o învăţătură, nu ştie ce înseamnă voinţa, dorinţa de a străluci la examen. Şi Michi era dintre aceştia. Am plecat în vacanţă cu aceeaşi anxietate fără nume şi aceleaşi tulburătoare nădejdi ca pe vremea când aveam şaisprezece ani şi tata ne trimitea la Mangalia. Deşi de data aceasta călătoream spre Balcic, şi acest nume avea pentru mine ceva din farmecul cuvintelor pe care, în copilărie, le repetam fără a le întelege sensul şi, poate, pe cel al asemănării cu Balbec, despre care vorbeşte Proust, totuşi, în închipuire, se iveau mereu digul Mangaliei şi Petre Barbu, în toate imaginile pe care le păstram secrete-n sufletul meu. Abia când m-am pomenit între dealuri cretoase, într-o lurnină orbitoare, de parcă oglinzi ascunse adunau soarele şi-1 răspândeau apoi cu forţe gigantice, iar în depărtare, o mare albastră, ca o revărsare a cerului pe o parte din uscat, abia atunci m-am trezit."
Un roman ce nu seamană cu nimic din proza noastră interbelică. Poate doar se resimt mici influenţe. Influenţe ale lui Camil Petrescu, Mihail Sebastian sau Rebreanu. Cert este că în final, Cella a dat României o mică capodoperă care la ora actuală este încă acoperită de negura uitarii. Şi apreciez efortul celor de la Tango, de a readuce în atenţia tinerilor această scriitoare. Pentru mine.. lectura între cele 2 puncte ale Marii Negre, m-a ajutat poate mai bine să pricep romanul, încât nu am putut să-l las din mână în acel weekend până nu am întors ultima pagină.. Doream să ştiu cum se termină aventura acestui argint viu numit Diana Slavu.
!!!Citat 1 despre Diana si Ilinca si prietenia lor AICI
Dacă nu aţi avut încă ocazia să ajungeţi noaptea prin vreun parc Bucureştean.. vă recomand să îcepeţi cu Carol. E un parc frumos, liniştit.. aveţi 2 staţii de metrou în zonă, ajugeţi în doar câteva minute pe jos la Unirii. E un parc liniştit.. atât ziua cât şi noaptea.
De câteva zile sunt oficial studentă. Spre surprinderea multora.. nu mai dau la Jurnalism cum era planul iniţial. Intrasem în primă instanţă la SNSPA - Secţia Comunicare, dar din păcate la cu taxă cu nota 8.25 (proba dată fusese filosofie - subiectele de dificultate medie dacă trecusei prin materie). Dar am rămas cu un gust amar pentru că s-au făcut oarece smecherii iar la contestaţii şi-au bătut joc de noi pur şi simplu şi nu au corectat niciuna, toate fiind respinse. Aşa că am decis că mai bine mă lipsesc. Aşa că din toamnă.. voi fi studentă la LIMBI STRĂINE (Universitatea Bucureşti) unde am intrat prima la buget la secţia de BULGARĂ - SUEDEZĂ. Se anunţă o perioadă de studenţie interesantă. :)
O mică monstră din ceea ce am văzut eu într-o seară de sâmbătă 26-27 iulie pe plaja de la Ezerets, Bulgaria. O noapte superbă luminată de fulgere, unele mai intense, altele abia pâlpâiau. Cert este că Marea Neagră ne-a oferit un show pe cinste timp de câteva ore bune.
Acesta era biletul de 5 leva, de intrare în Castelul Reginei Maria. Acesta se achiziţionează doar împreună cu cel de 5 leva de la Gradina Botanică. Sunt ca pic şi poc :D.
Imediat la intrarea în castel, veţi găsi această hartă a întregului domeniu. Nu strică să aruncaţi o privire în fugă pe ea.. deoarece altfel, neştiind tot ce se poate vizita puteţi rata ceva şi ar fi păcat.
Intrarea "oficială" în complex, de pe uscat.. se face prin această Gheretă a Santinelei, care pe vremuri avea deasupra porţii un felinar cu becuri în formă de lumânări de ceară şi lumina drumul celor întarziaţi.
În adânciturile din zidurile de piatră stateau permanent gărzile castelului. De la etajul 2 se pot observa toate cele 4 direcţii în acelaşi timp, catre vila Izbânda, drumul spre castel, catre mare şi drumul către grădina Divină.
Încă de la intrarea suntem întâmpinaţi de o oază de linişte şi verdeaţă care uneori mai era întreruptă de câte o voce..
Podul este puţin ascuns.. dar coborând pe el puteţi beneficia de nişte imagini superbe ale grădinii de roci. De asemenea o să vedeţi râul care susură spargând liniştea şi pe care îl veţi mai întâlni mai încolo în plimbare sub o altă formă.
O mică băncuţă pentru a vă putea relaxa în timp ce priviţi grădina de roci şi partea bună este ca fiind ascunsă la umbra zidului, puteţi liniştiti să staţi acolo mai ales într-o zi caniculară.
Acest set de scări vă va duce către "Grădina Prinţesei"
Iar de această dată.. mergând tot înainte şi nu pe scările către grădină, o să găsiţi acest al 2-lea set de scări care vă va urca deasupra celorlalte construcţii, oferindu-vă în primul rând o superbă panoramă asupra castelului, asupra Balcicului şi asupra plajei private.
După admirarea panoramei.. o să observaţi şi Vila Nicolae care este mereu gata să primească noi oaspeţi dornici să retrăiască o bucăţică din trecut.
Imediat în faţa vilei veţi găsi un alt set de scări care vă vor coborî spre plaja. În acest timp o să vedeţi în partea dreaptă castelul unde stătea de obicei Regina.
Şi tot coborând.. în faţă se va întinde panorama oraşului Balcic şi o parte din portul acestuia.
Ca într-un final să ajungeţi aproape la nivelul mării şi să puteţi admira plaja privata din interior. Aici deja vă îmbată mirosul mării şi sunetul valurilor care se sparg de piloni.
Înaintând.. dăm la un moment dat de nişte struguri încă verzi.. ca apoi la capăt să ne întâmpine Vila Moara.
Vila Moara situată în apropierea cascadei era loc de odihnă pentru oaspeţii Reginei.
Vila Moara
Mergând înspre Capelă vă pueţi bucura de această splendidă panoramă a castelului şi puţin din Balcic.
La capătul panoramei de mai sus.. aleea se termină cu acest "Templu al apeiŢ. O construcţie cu arcade pictate pe interior, în cărămiziu şi albastru puternic, susţinute de coloane imense şi având în interior bazine în care altă dată se afla apă.
Trecând de templu.. şi mergând drept în faţă vom ajunge la Capela Stella Maris care păstrează în peretele de piatră unica inscripţie în limba română păastrată pe întreg domeniul.
O cruce creştină situată în stânga capelei.
Întorcându-ne către Vila Moara.. de data asta pe nivelul de jos.. descoperim această poartă prin care intrăm în "Curtea Englezească". Încă de pe vremea copilariei Regina era atrasă de superbele flori Ciuboţica-cucului care le-a adus cu ea la Balcic şi le-a pus în grădina numită de ea "colţului prinţului Tomislav" după unul din nepoţii ei sârbi.
În mijlocul grădinei se află o oglindă cruciformă de apă, cu formă tipică a crucii bizantine. Acest simbol se folosea în perioada antică cu dirverse întelesuri, simbolizând zeul Soarelui, al ploii sau cele 4 elemente din care fusese făcută lumea.
Grădina e împrejmuită de un canal de apă care se varsă în bazin. Grădina este împrejmuită dinspre mare şi din partea canalului de apă cu ziduri de piatră. Acolo unde se unesc este o statuie a Fecioarei Maria cu Pruncul.
Una din cele mai spectaculoase lucruri din interiorul castelului este această cascadă cu o înalţime de 9 metri, care oferă o panoramă care îţi taie răsuflarea.
Te trezeşti pe pod.. uitandu-te cu drag la cascadă şi parcă îţi vine greu să părăseşti această imagine. Mai ales când briza mării te mângâie uşor pe ceafă parcă invitandu-te să te aşezi.
Înainte de a ieşi.. suntem întâmpinaţi de această mare de flori roşii situate fix deasupra cascadei.. iar în fruntea lor pe piedestal tronează Mircea cel Bătrân.
Am ieşit din castel după vreo 3 ore foarte fericiţi, relaxaţi şi am promis că vom reveni curând!
Posts
All Comments
