Schimb de carti #6

De data asta am avut bafta sa pot ajunge si eu la intalnire. Am primit mail, am mai anuntat lume, si am reusit sa imi fac aparitia. M-am intalnit la 3 fara vreo cateva minutele la Sf Gheorge cu Alex si Liviu si am pornit-o incetisor prin centru vechi. Cum am intrat pe Selari (sau strada "unde bateam mingea cu baietii") tocmai
povesteam ca pentru mine pana acum Lucky 13 nu a fost o locatie foarte norocoasa, de fiecare data cand se organiza ceva acolo imbolnavindu-ma sau fiind plecata. Nici nu am apucat bine sa imi termin ideea.. ca ghinionul m-a izbit din plin in piciorul stang, cu care am alunecat perfect, cu un "BUF!" galagios fix in mijlocul strazii unde "cativa bateau mingea cu baietii". Ce sa mai.. nici nu am avut timp de reactie, vroiam sa sar peste minge, dar am ajuns sa calc pe es, facand cunostinta cu asfaltul din fericire doar cu fundul pentru ca Liviu a fost rapid si m-a prins la timp. Deci.. e cu ghinion locatia sau nu? :))


Ajunsi inside.. am fost foarte caldurosi intampinati de catre Raluca care a fost mai mult decat draguta cu noi si ne-a mustrat si pe mine si pe Liviu pentru ca ratasem precedentele 2 intalniri. Dar cum am venit cu inca 2 persoane am scapat relativ mai usor de dojana ;)). Ne ierti nu-i asa Raluca? Doar aducem noi adepti :D.

Poza e facuta de Gramo-girl. Si aceasta e masa unde ne-am retras noi 4, alaturandu-se mai tarziu Laura. Noi cei din poza suntem : Liviu, Alex, Alexandra, Raluca, Laura si subsemnata. Ne retrasesem aici pentru ca nu prea mai stiam pe nimeni si pentru ca nici nu ne simteam in stare sa ne cunoastem acum.. prea multa lume ;)) dar cu timpul speram sa devenim si noi mai cunoscuti.


Poza asta e o mica mandrie.. de tare multa vreme imi doream o poza cu cei doi GRAMO si acum I finally have it! *dancing* daca nu ii stiti.. merita sa vizitati. Nu cred ca veti regreta. E un blog tare fain unde mereu vei gasi ceva pe gustul tau. A.. si tot lor le multumesc si pentru frumosul semn de carte! :D


Cam asta a fost in mare.. am stat pe acolo aproape 2 ore.. in care am vorbit (eu cel putin) cu Raluca, cu Gramo, cu Laura (multumim ca ai stat cu noi) si cu Jane. Am admirat atmosfera, am savurat ceva racoritor intr-o companie placuta si am vazut multe carti frumoase. De data asta nu am luat nimic.. timpul nu imi permite sa citesc si alte carti in afara de cele care le am pe lista. :D An terminal.. asta e. Bacu decide anul asta.

POZELE facute de mine le gasiti AICI!

Pentru ca locuiesc in Bucuresti

... sunt nevoita sa ma crucesc zilnic. Dar.. si ziua de azi a fost speciala. Vin acasa din oras prin spatele blocului.. si vad in spatele blocului vecin o turma de vreo 10 care faceau un gratar. Am zis ok.. fie.. nu ar fi prima oara.. desi ora era totusi 8 si ceva seara si era intuneric. Ajung in casa.. si dupa vreo 10 min ajung in bucatarie.. geamul de la bucatarie dand exact spre spatele blocului, avand o vedere de sus asupra zonei.. si implicit asupra veseliei. Prietenii mei cu gratarul, se instalasera tare bine, acum aveau si un televizor destul de mare.. dat la maxim (cred) pentru ca eu din bucatarie(etajul 7) auzeam perfect ce spunea comentatorul. Acum se si inmultisera.. tipau din cauza meciului, afumau toata zona cu gratarul lor. Si cand ma gandesc ca aveam chef de o seara linistita. Chiar si cu termopanul inchis ii aud cand este gol, pentru ca racnesc de parca ar urma apocalipsa in cateva secunde. :| si asta.. pentru ca traiesc undeva in Bucuresti la o periferie in mod normal linistita.

John Fowles quotes

"Dragostea rezultă mai ales din aptitudinea de a iubi, existentă în noi înşine şi nu neapărat din faptul că partenerul are reale calităţi pentru a fi iubit."

"Plăcerea fizică nu este decât o plăcere; poate ceva mai mare decât celelalte, dar, oricum, o plăcere ca oricare alta. Nu reprezintă decât un aspect - şi nu cel mai important - al relaţiei pe care o numim iubire. Lucrul esenţial este adevărul, încrederea care se stabileşte între doi oameni, două suflete, două spirite .. cum vrei să-i spui. Că adevărata infidelitate este cea care ascunde infidelitatea fizică. Pentru că lucrul care nu trebuie să existe niciodată între doi oameni, care şi-au oferit unul altuia dragostea, este minciuna."

"Am întins spre ea cele două cioburi de porţelan, arătându-i ce se întâmplase: viaţa mea, trecutul şi viitorul meu. Era simbolul vieţii mele sfărâmate şi ... vorba vechiului cântec pentru copii ... Nici toţi caii regelui şi nici toţi oamenii lui nu vor putea lipi bucăţelele la loc ..."

"Nu poţi să urăşti pe cineva înfrânt. Care fără tine, nu va mai fi niciodată om întreg."

"Cunoasterea nu m-a facut fericit, m-a cuprins o furie surda impotriva legii evolutiei, care acceptase ca in una si aceeasi minte sa existe atata sensibilitate si atata stangacie totodata. In mine se revolta propriul eu ca un iepure in capcana. Am luat toate poeziile pe care le scrisesem pana atunci si incet, pagina cu pagina, le-am rupt in bucatele cat mai mici, pana am simtit ca ma dor degetele."

"I-am spus ca ii scrisesem o scrisoare.
- Si daca nu raspunde ?
Am ridicat din umeri.
- Nu raspunde.
- Te gandesti la ea, vrei sa o vezi, atunci mai scrie-i. Energia lui m-a facut sa zambesc. Lasi totul in voia intamplarii. Nu avem voie sa lasam totul la voia intamplarii, asa cum nu avem voie sa ne innecam. Ma scutura de umeri. Inoata !
- Nu este vorba de a innota. E vorba sa stii in ce directie.
- In directia fetei. Ea vede prin tine, asa spui, te intelege. Asta este bine."

"În viaţa fiecăruia are loc un moment de maximă intensitate. Atunci trebuie să ştii să te accepţi. Este momentul în care eşti ceea ce eşti şi totodată ceea ce vei fi."

"Fiecare din noi este o insulă. Dacă nu am fi, am înnebuni pe loc. Între aceste insule sunt vapoare, avioane, telefoane, radio - ce vrei. Oamenii rămân insule. Insule care se pot scufunda şi pot dispărea pentru totdeauna."

"În mine s-a instalat această boală respingătoare numită iubire şi nu se poate compara cu nici o boală a trupului - şi eu sunt atât de mărginită, atât de degenerată şi, pe deasupra, am şi încercat să te învăţ şi pe tine ..."

"Dacă m-aş ruga lui Dumnezeu, l-aş ruga să nu mi se arate niciodată. Dacă s-ar arăta, aş şti că nu este Dumnezeu, că este un mincinos."

"Într-o zi îmi spusese: "Când mă iubeşti (nu când faci dragoste cu mine), e ca şi cum Dumnezeu mă iartă de toate greşelile şi neroziile mele." Iar eu consideram această remarcă drept o manevră abilă, un soi de şantaj sentimental pentru a mă convinge că ea avea nevoie de mine, iar eu aveam oarecare responsabilitate faţă de ea. Într-un fel, moartea ei era un ultim şantaj a cărui victimă eram eu. Numai că în asemenea cazuri, cel şantajat se simte eliberat, pe când eu mă simţeam vinovat. Era ca şi când în momentul în care îţi doreşti mai mult să fii curat, te trezeşti cufundat într-o mocirlă puturoasă. Deşi eliberat pentru viitor, mă simţeam, de fapt, şi mai strâns înlănţuit de trecut."

"Ideea că ne plac oamenii este o iluzie pe care trebuie să o păstrăm în noi dacă vrem să trăim în societate. Dar eu am expulzat-o demult, cel puţin cât trăiesc aici. Tu vrei să fii iubit? Eu mă mulţumesc pur şi simplu să "fiu", să exist. Poate că într-o zi ai să-nţelegi şi tu ce înseamnă asta. Şi ai să zâmbeşti. Un zâmbet aprobator, un zâmbet sarcastic."

"Cu cât înţelegi mai bine ce este libertatea, cu atât o pierzi mai mult."

" (...) "a zâmbi" nu înseamnă atât să alegi o atitudine în faţa vieţii, cât să recunoşti şi să exprimi natura cruzimii fundamentale, ineluctabilă a vieţii pe care nu putem nici măcar să încercăm să o evităm, ea fiind insăşi existenţa umană. Când mă sfătuia să "învăţ să zâmbesc", se referea la ceva mult mai subtil decât obişnuitul şi simplistul "zâmbeşte şi îndură". Voia, de fapt, să spună: Învaţă să fii crud, învaţă să fii neîndurător, învaţă să supravieţuieşti."

Free hugs

E o actiune (cred ca-i pot zice asa) mai veche. Povestea s-ar putea sa o stiti multi, cum a pornit totul.. daca nu.. cautati pe google si o sa descoperiti imediat. Eu vreau doar sa arat o parte din ce a fost astazi in Bucuresti. Am haguit ceva lume, am impartit imbratisari si zambete in toate colturile, am facut terasa mai vesela, am facut capetele sa se intoarca dupa pancartele noastre, am fost veseli ca de obicei facandu-ne cunoscuta prezenta de departe. E o campanie faina.. cu care inca romanii nu s-au obisnuit. Si asta se vede din modul cum ne privesc pe strada de parca am fi cine stie ce ciudati.. dar sus in motoare unde deja era lume mai "de a noastra" eram normali.. eram chiar intampinati cu huguri de cei care vedeau micile cartoane ;)).

Free hugs editia din 29 septembrie 2007 :) Bucuresti. La mai mare!

Heaven here

Cu adevarat "Heaven".. undeva in afara orasului Petrila, locul cunoscut de localnicii vaii Jiului drept "Lunca florii". ^_^

Dimineata devreme

Pasii se aud de la departare calcand pe maldarele de frunze adunate pe o alee a parcului. Frunzele galbene se desprind usor de crengutele ce pana nu demult le hraneau si incep un scurt periplu prin vazduh, incercand sa ne fure un zambet prin dansul lor. Ele nu cad pur si simplu.. totul este un dans, o sarbatoare. Se desprind pentru a lasa loc ca o parte din ele sa revina, sa reinvie odata cu primavara. Dar acum, toamna, e timpul ca ele sa formeze un covor, incercand sa incalzeasca pamantul, si sa-l pregateasca pentru frigul ce va veni odata cu sosirea zapezi, care va schimba cromatica peisajului. Inaintez pe panta, urcand agale. Respiratia mi se regleaza, se obisnuieste cu mersul in natura si cu pasul mai grabit. Copacii din jur parca isi flutura crengutele in semn de salutare, poate m-ar si imbratisa daca ar avea posibilitatea. Ma fac sa sa simt ca un om ce revine dupa multa vreme acasa, si este intampinat in prag de toti cei dragi lui. Bancutele de pe laterala sunt goale, asteapta ca cineva sa vina sa le revendice in orice moment, dar este inca prea devreme, asa ca nu isi fac griji. Doar stau tacute, si asteapta, se uita dupa mine si imi urmaresc pasii care din pacate pentru ele nu se opresc acolo. Ei isi continua drumul tot in sus.. la un moment dat parasind aleea, calcand pe un maldar de frunze si ajungand pe o noua alee mai retrasa. Acolo dupa cativa metri isi opresc calatoria, urcand cele cateva scari si asezandu-se confortabil. In jur totul e liniste, peisajul e demn de o revista foto, si parca iti e si frica sa te misti pentru a nu perturba linistea. Dar in cele din urma ma indur.. scot cartea si parasesc peisajul superb de la Arenele Romane, pentru a ma afunda pentru vreun ceas intr-un altul imaginat de vreun autor de peste hotare. Stiu ca la intoarcere, totul va fi tot acolo, si mai stiu ca scarile se bucura de vizita mea.

Acasa

"Acasa" ... cuvantul asta imi aduce aminte de o nuvela mai tembela de a lui Fanus Neagu, pe care am studiat-o prin clasa a 9-a. Atunci mi s-a parut o tampenie... acum incep sa inteleg morala. Pentru ca incep sa imi dau seama ce inseamna acest acasa pentru mine de fiecare data cand sunt acolo. E un sentiment ce te cheama.. cu cat esti mai departe cu atat e mai mare dorul, cu cat ai mai multe blocuri in fata cu atat iti e dor de iarba verde de acasa, de marul de langa casa in care te ascundeai cu orele, de ciresul preferat din fundul gradinii, de podul in care te culcuseai in fan, de toata casa aia mare, care vara e racoroasa. Sunt atatea lucruri ce ma cheama spre locul ala de fiecare data.. incat nici nu stiu cum resizist sa ma duc doar de cateva ori pe an pentru perioade scurte.

Si inca sunt atatea trasee pe care trebuie sa le fac, atatea locuri de pozat, si sper doar sa am timp de toate in cele din urma. Sunt locuri pe care le stiu de mica.. dar acum le revad.. ele poate nu s-au schimbat cu mult.. dar eu da.. si pana sa ma recunoasca va ami dura.. cu fiecare vizita sunt alt om... sau cel putin ma intorc un alt om.. mai ales dupa ce imi reincarca bateriile(a se citi plamanii cu mult aer curat).

Ii bine acasa, si cel mai bine e sa ai un loc pe care sa-l poti numi "acasa". Atunci ai cel putin un motiv sa fi un om fericit!

Oamenii motoarelor

Terasa e un loc special.. dar fara ei.. fara prietenii mei.. nu cred ca ar fi nimic. Ar parea chiar pustie. Dar asa.. imi pare atat de mare.. incat simt ca nu as putea cunoaste fiecare coltisor niciodata.


"La motoare" este un loc care traieste doar vara, un alter ego al renumitei Laptarii a lui Enache. De ce spun un alter ego? Pentru ca, atunci cand vin caldurile Laptaria, un spatiu inchis (ca arhitectura, si nu altfel) trebuie sa ofere clientilor fideli un spatiu mai mare, mai racoros. Asa ca se deschide la "Motoare". Terasa cu pricina este una amplasata intr-un loc mai putin obisnuit, intr-o latura pe acoperisul Teatrului National, cu cateva trepte mai sus de Laptarie." (preluat de pe 121.ro)


E genul de terasa unde te vezi si peste 1 an sau 2, chiulind de la facultate, si sunandu-ti prietenii ca ii astepti in "motoare". Daca au intrat la Universitate, peste drum.. sunt sigura ca vor veni intr-o suflare.. ochii lor implorand dupa ceva rece, aprinzandu-si tigara cu o bricheta care probabil este pe terminate, si incepand o lunga discutie despre ce ne vine in minte.

"Ne ai pe noi, suntem prieteni tai
Venim, te luam, te ducem unde vrei
Mai da-o incolo frate, ca sunt mii ca ea
Barman da-i de baut ceva"

De-as putea s-opresc orasu-n loc, si-apoi c-o guma sa sterg fiecare bloc
Din bucati de plaja sa cladesc un alt oras in care oamenii zambesc
Vreau sa traiesc pe o strada desenata de-un copil
Sa fiu si eu un desen sub pasii mici ai fetei gri

Locul perfect unde sa poti uita de oras.. alaturi de ceilalti oameni ai motoarelor.

Motoarele

Unul dintre cele mai cunoscute locuri din Bucuresti. Sunt putini care la ora actuala sa nu aiba habar de terasa, sau sa nu stie macar ca se afla pe acoperisul Teatrului National Bucuresti. Nu am nici cea mai vaga idee de cati ani functioneaza, dar in perioada calda a anului (care mai nou se lungeste mai mult decat ii este plapuma), de obicei sunt pe acolo.. cel putin de vreo 2 ani de cand am descoperit eu locul. Si ca orice loc.. are oameni care il adora si care vin acolo de drag, vin pentru atmosfera, vin pentru a simti un pic din libertatea Vamii, chiar in mijlocul prafuitului Bucuresti. Altii vin pentru ca doar aici incap (asa cum sunt unele intalniri ale diverselor cluburi), sau doar aici sunt acceptati. Motoarele sunt locul unde ciudatii se simt acasa, si unde daca nu esti putin ciudat, lumea s-ar putea holba putin dubios la tine. Aveam si noi nevoie de locul nostru special, unde sa ne simtim liberi si acasa. Si.. TNB-ul nu l-a oferit.. ne-a oferit vechiul loc unde isi tineau ei motoarele pe vremea raposatului si dupa. De aici venind si numele localului. Nu prea v-ar fi dus gandul la explicatia asta nu? Pe mine cel putin nu m-a dus.


Inca de la intrare te intampina la lift(asta daca alegi liftul) o tanti tare draguta care croseteaza aproape mereu. Ajuns sus, vezi cateva bancute cu perne mari negre si pufoase, inaintand dai peste un perete ce a fost candva gri, dar care acum e viu din nou cu ajutorul unor artisti ingeniosi care ne-au colorat atmosfera facand-o si mai faina decat a fost. Tot de aici ai si o superba priveliste asupra etajelor superioare ale Interului, care noaptea arata chiar sublim. E locul perfect unde sa te retragi vara cand caldura dogoreste, prntru a te racori cu o bere rece, savurand-o stand de vorba cu cei dragi in jurul tau, sau singur/a daca iti doresti liniste.


E locul meu preferat. Multi se feresc mai nou de el ca "e trendy". Nu e trendy, e doar un loc unde lumea se simte bine, unde toti vin sa discute orice. Daca stai sa asculti putin conversatiile din jurul tau.. ai putea prinde cateva idei, pentru un articol, pentru o carte. Se discuta despre orice, oamenii sunt de toate felurile, de la cei imbracati din cap pana in picioare din magazine de firma.. pana la cei care isi trag pe ei o pereche de blugi, un tricou cu una din formatiile preferate si poate o pereche de bocanci in picioare. SI chiar si asa.. nu ai sa vezi pe nimeni uitandu-se urat la celalt ca este imbracat altfel. Nu exista un mod de a te imbraca, nu exista astfel de reguli, toti suntem egali (asta daca avem peste 18 ani.. ca altii s-ar putea inca sa nu poate servi bere ;)).


E locul unde este total imposibil sa nu te intalnesti cu cineva drag. E locul unde aproape toata lumea, cunoaste pe toata lumea. Nu cred ca a fost o data cand sa merg acolo si sa nu gasesc pe nimeni cunoscut. Mereu apare cineva, mereu se va gasi cineva care sa iti tina companie, sau care sa isi doreasca sa ti se alature la masa. E locul preferat cand vrei sa fi gasit sau sa gasesti. Si.. e locul unde intalnirile sunt cele mai faine. Alergi ca disperatu/a' spre aceea persoana, si din viteza o haguiesti cu putere.. si chiar si in ciuda zgomotelor, poate si a unei eventuale cazaturi, nu ai sa intorci prea multe capete, fiind ceva normal. E locul unde dupa multa vreme poti regasi pe cineva drag.


E locul unde daca esti piroman si suferi rau de tot.. ai si unde sa pornesti un micut foc de tabara care apoi sa fie stins cu bere. Ce sa mai.. nu cred ca exista cineva care sa nu aiba parte de mici aventuri pe motoare. Locul ala parca striga "NEBUNIEEE!". SI cum in noi arde un foc.. pe care nu il putem mistui.. cum bem o bericica si il mai atatam.. incepem sa ne dam in petec si sa petrecem cateva ore superbe, razand, glumind si facand poze.

Ce faci dimineata?

Care e primul lucru pe care il faci dimineata? E o intrebare cretina, poate.. dar care e PRIMUL? La mine difera mereu.. uneori, ma trezesc si pur si simplu incep sa il mangai pe Max incercand sa stau cu ochii deschisi. In alte dimineti alerg ca disperata dupa mobil incercd sa il gasesc, cu ochii pe jumatate deschisi, vazand putin in ceata, incep sa caut pe birou, pipaid totul, pana cand il gasesc. Ce-i drept am si o sonerie extrem de cretina, tocmai ca sa nu am sansa sa mai adorm dupa.. mai ales ca dupa ce m-am ridicat din patura moale si calda.. parca nu mai are acelasi farmec sa revin acolo.. :P si vraja se rupe.. si uite asa inca o zi in care ma trezesc la timp. In alte dimineti ma indrept direct spre cana de cafea.. ma ridic din pat, ma frec putin la ochi, si incep sa merg bajbaind spre bucatarie. Merg incet, si tarsaindu-mi picioarele, chiar impiedicandu-ma, sau lovindu-ma de pereti cand incerc sa fac unele curbe, si toate astea.. pentru ca in cateva minute sa imi pot savura drogul dulce ce ma va trezi.. sau cel putin ma va tine treaza primele 2 ore(la scoala. Sunt atatea moduri de a incepe dimineata.. si nici nu ar avea rost sa le povestesc pe toate.. pentru ca fiecare dimineata e diferita.. si imprevizibila.. mereu pot sa fac un alt prim lucru. :)

Mi dor...

Am gasit pozele astea prin calculator si m-a apucat nostalgia... sunt de pe vremea cand Bucurestiul inca se putea lauda cu o ninsoare zdravana care sa iti blocheze usa blocului, sau care sa iti blocheze masina incat sa fii nevoit sa te scoli cu o ora inainte ca sa iti faci "sant". Imi e dor de iernile alea pline de mormane de zapada peste tot, pline de fulgi ce coboara intr-un dans frenetic din cer... imi e dor sa vad Bucurestiul in alb.. Bucurestiul ca proaspat scos din paginile unui basm.

Imi e dor sa vad Tineretului atat de alb si de frumos. Nu l-am mai vazut asa de vreo 2 ierni.. si nici atunci nu a durata zapada mai mult de cateva zile dupa care s-a transformat basmul intr-o flescaraie totala. Anul asta a nins o singura data cu adevarat in Bucuresti.. si chiar si atunci a durat totul doar o noapte.. daca ai fost pe faza bine.. daca nu asta e.

Si.. imi aduc aminte ca primu an in Bucuresti.. era zapada atat de mare incat abia puteai sa mergi pe unele strazi, te scufundai in zapada, te puteai bate la scoala cu ea (aveam mereu pervazul plin), te puteai tranti lejer in zapada stiind ca este destula incat sa atenueze cazatura.

Si motivul pentru care imi doresc cel mai mult zapada aici in capitala, este pentru ca atunci puteam ascunde multe, ascundem gunoaiele, ascundem gropile, ascundem gardurile, masinile abandonate, ascundem sentimente, ascundem ura, uratenia, furia si devenim iar copiluti care doresc cu ardoare sa se joace "de-a razboiu'" cu bulgari mari de zapada, sau care vor doar sa contruiasca un igloo.

Acum zapada e doar la munte.. si imi e atat de dor de ea.. incat doar Alaska cred ca imi va potoli setea.. si cine stie ei saracii cat timp vor mai avea zapada.

Technorati Tags:zapada, bulgari, iarna, tineretului, parc, bucuresti, ninsoare, bataie cu bulgari, iarna in bucuresti, bucharest

Freedom writers

Un alt film superb.. dar care la o prima "citire" pe imdb.com nu spune foarte multe. Nici titlul nu suna foarte pompos. Subiectul cred ca a mai fost "uzat" si in alte filme, dar parca niciun alt film nu a tratat atat de bine aceasta tema. Ce se intampla in scolile in care atatea etnii sunt puse la un loc? Ce se intampla in America de acum vreo 15 ani? Cand bandele erau la locul lor, cand fiecare impuscatura era ca un nou hit pentru cei din cartiere marginase? sau cand pentru a ajunge la scoala trebuia sa te chinui sa nu incasezi un glonte de la o etnie rivala? Si.. pe langa tot ce se intampla in afara sa poti face fata si inauntrul scolii. Sa reusesti sa suporti timp de cateva ore un profesor care nu da doi bani pe tine.. care nu te considera decat un esec. E greu nu? Sunt multi profesori dinastia si acum.. care vin in scarba. Si atunci.. te intrebi de ce mai merita sa vii la scoala?

Ei bine.. cineva a reusit sa schimbe asta.. sa transforme scoala in ceva sfant, intr-o casa, intr-un loc din care sa nu mai vrei sa pleci, cineva care a facut enorme sacrificii pentru clasa ei... intr-un fel este povestea ei, a lui Erin Gruwell, si a scriitorilor pentru libertate.

2 ore exceptionale, despre vointa, motivatie si iubire.. iubirea pentru cei din jur.

Technorati Tags:freedom, movie, freedom writers, writers

Cashback

Un film superb.. despre lupta cu fiecare secunda. Un film care initial fusese programat ca un scurt metraj de 18 minute, dar cum a avut un mare succes, regizorul Sean Ellis l-a transformat peste 2 ani intr-un lung metraj.

Ideea de baza a filmului.. sau cel putin cea de la care se porneste e una foarte des intalnita. O despartire. Ce se intampla in urma acelei despartiri, e deja cu totul alta poveste. Dar... totusi.. daca ea lasa insomnii in spate, te hotarasti macar sa faci ceva util cu timpul, cu acele secunde care nu se mai scurg. De aici si numele filmului CASHBACK. Tu le dai timpul tau.. iar ei iti dau bani pt acele 8 ore nedormite in fiecare noapte. Cei care fac asta sunt tura de noapte a unui supermarket. Si.. e haios sa vezi ce fac cu timpul.. cum fac acele ore sa nu mai para atat de interminabile.. si cum reusesc sa pacaleasca timpul.

Un film lent.. totul se desfasoara foarte lent, uneori pe la inceput poate parea chiar plictisitor, dar merita vazut si analizat. Pentru ca in film, chiar conteaza fiecare secunda. Imi place stilul lui Ben, de a incerca sa se lupte cu ele oprind timpul, in final reusind sa aiba parte de cel mai frumos moment "inghetat in timp", cand pana si zapada era "inghetata".

Un film fara prea mare publicitate, si totusi merita vazut si gandit. Si mai ales recomandat. Unul din filmele bune ale anului 2006 de la Hollywood. In sfarsit mai fac si dinastea. :)

A frozen second

Once upon a time, I wanted to know what love was. You just have to see that it's wrapped in beauty and hidden away in between the seconds of your life. If you don't stop for a minute, you might miss it.

quote from the movie "Cashback"

O legenda

Toti avem nevoie de cineva in care sa credem.. de cineva care sa fie un model pentru noi. De cineva care sa ne ajute sa visam si sa cunoastem bucuria de mici. O voce care sa ne incante copilaria.. la concerte, la tv, peste tot unde se poate. Pentru mine aceea voce a fost Florian Pittis.

"Oameni buni, oricat dati in dar
o inima de piatra nu mai bate iar
oameni buni , de n-oi mai fi viu
aflu eu taina ce doar mortii o stiu."

Si sunt atatia ca mine care pot afirma ca "au crescut cu Pittis". Si acum imi aduc aminte ce frumos era la concerte... concertele din Costinesti, in amfiteatru. Cred ca acolo am fost la primul meu concert. Si acum imi aduc aminte cum in perioada aia ii tampeam pe toti cu caseta mea. O ascultam in casa, in masina, si pe oriunde gaseam un casetofon.

Nu stiu daca aveam o melodie preferata, dar le stiam pe toate. Ma linisteau, ma calmau, melodii adevarate. Desi atunci nu intelegeam deplin versurile, tot stiam sa le apreciez. Pana si copii pot aprecia muzica de calitate.. si acum imi aduc aminte cat tineret umplea la fiecare concert amfiteatrul.

Aprinde incaltamintea, ce drumului o cere
Cu ganduri innodate si pumnul pe toiag
Si din tulpina alba a boiului de miere
Fa-mi piedici iscusite sa mor la tine-n prag.

Nu l-am putut opri la noi in forma initiala.. dar nu ne va parasi niciodata prin cantecele sale, prin articole, prin reportaje, prin emisiunile de la Telenciclopedia. Ca multi altii, va fi mereu cu noi.. si va ramane o legenda, o legenda pe care o vom lasa mostenire copiilor nostri.

Technorati Tags:florian, pittis, florian pittis, legenda, costinesti

Kafka pe malul marii

"Uneori destinul seamana cu o furtuna izolata de nisip care isi schimba cursul neincetat. Iti schimbi ritmul de mers, incercand sa o eviti. Furtuna insa se schimba si ea, potrivindu-si pasul dupa al tau. Schimbi din nou pasul, dar si furtuna face la fel. Acest lucru se repeta la nesfarsit ca un dans macabru cu ingerul mortii chiar inainte de revarsarea zorilor. De ce? Pentru ca furtuna nu e ceva fara legatura, venit de departe. Tu insuti esti furtuna. E ceva dinlauntrul tau. De aceea n-ai decat sa te resemnezi si sa pasesti drept in mijlocul ei, sa-ti aperi ochii si urechile de nisip si sa o strabati pas cu pas. Acolo nu exista nici soare, nici luna, nici directie, uneori nici macar timp. E doar nisip fin si alb, facut parca din oase faramate, care danseaza in inaltul cerului. Imagineaza-ti o astfel de furtuna.

Cand furtuna va inceta, nu vei intelege prea bine cum ai reusit sa scapi cu viata. Nu vei fi sigur nici macar ca a trecut cu adevarat. Insa un lucru iti va fi clar: tu, cel care a iesit din furtuna, nu mai esti acelasi cu cel care a pasit in ea. Da, asta inseamna furtuna de nisip. "


Haruki Murakami - Kafka pe malul marii
Editura Polirom

Technorati Tags:kafka, murakami, haruki, haruki murakami, kafka pe malul marii

Funny

Poza facuta in Poiana Izvoarelor. Poveste: Trebuia initial sa fie o poza banala si normala.. cu noi doi.. si peisaju in spate. Dar in graba caracteristica, am setat aparatul pe timer, si am fugit sa ajung la timp "in poza", numai ca iarba era inca plina de roua(?) cred si.. in loc sa ma opresc brusc.. picioarele s-ua tot dus ajungand in fund.. si VIcentiu.. a inceput sa improvizeze.. de aici si MINI-ME :D uite cum din noroc iese o poza faina.



Oho.. Storm caller.. :D asta imi place mult. Eu, pe plaja in Oostende. Ma jucam cu trepiedul.. in principiu il feream de apa.. si in timpul asta Justina ma poza de zor.. si asa a iesit poza asta unde zici ca am un sceptru in mana si ca ma pregatesc sa-l invoc pe Zeus pentru o mica plimbare in adanacuri pana se linistesc apele *giggle* :)

Zeus n-a venit.. e rau :| sau nu am invocat eu bine?



Si ultima.. eu cu Crisa pe motoare.. just having pure and safe fun. SI fericita ca dupa acele 15 secunde de moarte clinica Crisa s-a trezit si este iar printre noi. :D

Technorati Tags:dia, dianora, funny, funny pictures, munte, storm, mare, penale

Meet the Robinsons

O animatie simpla. Multi ar zice.. ah.. inca un film de copii? Da.. inca un film de copii.. dar mi-a placut ca are un substrat. Asta da un film dragut. Incearca sa sedimenteze inca de pe acum in mintile celor mici ca un esec nu e sfrasitul lumii, ca trebuie sa "KEEP MOVING FORWARD". E intr-un ton foarte optimist tot. Si cum imi plac lucrurile de genul asta chiar m-am bucurat. Cartoon networkul ma ingrozeste de fiecare data, animatii din ce in ce mai cretine.. si in care toti se ucid, se taie, lupta karate si mai stiu eu ce. Acum nu mai e "misto" daca nu-i si putin violenta.. parca nu se poate digera animatia. Walt disney macar ramane fidel genului de animatii dragute adoptat cu multi ani in urma. Producatorii de duzina.. mai au cale lunga si mult de invatat.

Si.. poate cu asemenea animatii nu vor mai avea toti copii din State nevoie de psihiatru imediat ce devin adolescenti. Desi.. la cat sunt unii de batuti in dibla.. dar poate vor pricepe ca totul e usor.. daca iti doresti si CREZI.

Vedeti animatia! merita! :D

Technorati Tags:meet the robinsons, walt disney, animatie, animation, desene, optimism, keep moving forward

Timpul trece...

si distractia ramane. Si nu doar ea.. ci si PRIETENIA. Asta imi place.. prieteniile adevarate rezista. Nu tin cont de timp si de distanta, astea dunt doar scuze jalnice, pe care unii le invoca in lipsa de imaginatie. Prietenia dureaza.. si cand revezi niste prieteni dragi dupa mai multa vreme, mai combini si cu cativa noi.. iese un adevarat party.

Si e frumos sa vezi cum chiar si dupa mai mult de jumate de an, simti ca timpu a stat in loc la reintalnire (cu mici exceptii ;)). Dar in principiu poti relua totul de unde ai ramas, o discutie, un joc cretin, niste poze.

Prietenii adevarati te ajuta si te fac un om fericit. Stiu ca era un proverb parca care zicea ca "prietenii sunt cel mai bun dar oferit de Dumnezeu". De acord! Sunt un dar genial, un dar facut sa te impinga de la spate cand ai nevoie, sa te sustina, sa planga cu tine, sa rada, sa danseze, sa pozeze... si lista poate continua la infinit. Prietenii din poza.. sunt cativa din fotu 8G.. cei mai tampiti copii din generala. Imi e dor si de vremea aia.. dar cand ma intalnesc cu ei.. parca ma simt tot prin a 7-a gandindu-ma la ce liceu ma voi duce.. si cum va fi sa ma mut in capitala. Pe moment uit.. pur si simplu ma simt ca atunci.. si imi place.. si e frumos si cand ma trezesc din vis..

Imi pare rau doar cand trebuie sa plec.. drumul ala e atata de lung la intoarcere incat uneori imi vine sa-l aman pe cat posibil. E mai frumos sa razi in grup... decat sa zaci intr-un scaun sau pe o bancheta privind peisaje. ;)

E bine sa pleci.. in felul asta te bucuri mai mult cant te intorci.. iar ei sunt si mai fericiti de prezenta ta. Deci.. distanta ajuta, consolideaza fundatia.

Technorati Tags:timp, timpu trece, timpul, prietenie, 8g, fosti colegi

Prima zi de toamna

O venit si 1 septembrie.. citeam azi un status "cineva sa ne dea vara inapoi". O vreau inapoi.. dar sunt tare frumoase si amintirile adunate. Si daca stau bine si ma gandesc vara mea se termina oficial pe 17 septembrie.. deci inca nu imi fac niciun fel de probleme.

Toamna asta m-a prins undeva in Buzau, in timpul unei mici torentiale cu tunete si fulgere cantand de zor "La multi ani" unui foarte bun amic. Original mod nu? :D Am inceput toamna asta facand poze ;)). E frumos ca in fiecare an locatia a fost alta si activitatea la fel. Nu imi mai aduc eu aminte ce am facut in toti anii, dar nu prea cred ca am dormit in zile dinastea "mai de inceput".

Deci.. A incpeut in Buzau, s-a continuat cu poze, cu dans, multa voie buna, rasete, imbratisari, promisiuni de revedere, multa ploaie, lumini care dansau pe cer, un pui de somn care sa-mi mai odihneasca pleaopele putin, mic dejun copios in familie (varinta tanara a familie.. eu si verii), luat la revedere, plecat spre gara, plecat spre Bucuresti, intalnit o micuta furtuna pe drum, incercand sa vad ceva prin geamul aburit si plin de stropi mari care se prelingeau pe el oferindu-mi o vizibilitate redusa, ajunsa in capitala.. am zis ca trebuie sa ma gandesc serios la o barca daca ne hotaram sa concuram cu Venetia chiar la un asa nivel, am escaladat mormane de moloz, am sarit peste balti, alergat la semafoare, prins metroul, ajuns acasa finalmente dupa muuuuuuuult timp, plouata pana la piele si cu directia patul.. :D

O zi de toamna inceputa in Buzau cu toti fostii colegi.. si terminata in Bucuresti.

Technorati Tags:toamna, prima zi, buzau, prima zi de toamna, 1 sept 2007