Inima-mi parca-i o bomba... ticaie incontinuu. Nu stiu ce sa fac sa o opresc. O simt cum bate din ce in ce mai tare. Nu are nevoie de prea multe motive sa faca asta.. si totusi desi multe sunt gri in jur.. pentru ea nu conteaza. Bate din ce in ce mai tare cand iti aude pasii apropiindu-se, cand iti vede silueta in umbra felinarelor de pe strada, cand umbra ta este impreuna cu a ei. Stau ca de obicei si te astept in coltul strazii, in lumina oarecum portocalie, asteptand sa te vad. Sprijin gardul, nu am stare. Ca de obicei.. minutele cand trebuie sa apari mi se par o vesnicie. Privesc spre copacul din coltul blocului meu, copacul primului nostru sarut, copacul ce stie tot, prima atingere stingera de mana, prima imbratisare, primul "te iubesc", prima cearta, despartirea. El ne stie povestea si poate ca ne duce dorul, nu mai are cine sa se plimbe noaptea pe strazile pustii bucurandu-se de linistea orasului. Duce dorul povestii, ne duce dorul in noptile cand ne adaposteam de stropii de ploaie calzi ai verii. Si daca stau bine sa ma gandesc, fiecare coltisor din zona ne-a dus dorul, fiecare banca pe care am zabovit candva. Toate coltisoarele, copacul si bancile alcatuiesc povestea celor 2 nebuni, care noaptea se plimbau inlantuiti pe strazi. Mana in mana discutand despre lume, dragostea lor radiind din ochi, mainile tinandu-se strans sa nu se piarda. Nopti in lumini, imi era dor de ele.. E frumos sa vezi ca si Orasul ca poate sa stea linistit, ca poate sa doarma. Noaptea parca totul primeste alte culori si dimensiuni.. or fi de vina si luminile de pe strada ce contribuie la poveste. Pasii nostri se pierd in lumini noapte de noapte pe asfaltul incalzit de razele soarelui, chiar si cand noi nu am fost pasii au ramas acolo ca sa ne cheme inapoi, au asteptat, au sperat sa revenim, ne-au pastrat locul de sub copac, acum trebuie sa ni-l reluam pe timpul unei ploi de vara. Stropii astepta sa se izbeasca de fetele noastre in timp ce noi ne sarutam trasnsportati in lumea noastra, unde totul este asa cum ne dorim sa-l vedem, unde strazile ne apartin si ne iubesc pentru ca ne iubim.
NOTA: O poveste scrisa intr-o noapte de vara calduroasa.. in urma unei idei, plimbandu-ma pe strazile pustii in fiecare seara. Iubesc sa ma plimb noaptea.
P.S. : Poezia nu imi apartine.. desi imi place tare mult. Prima data am auzit-o acum vreo 5 ani cred.. inca de atunci mi s-a parut speciala.. am fost hipnotizata de ea.. ca apoi sa dau de multi de ori de cerculete de genul asta in care oamenii se iubesc intre ei.. dar nu unul pe altul. Si.. a inceput sa ma fascineze pana de curand cand am facut din nou rost de ea de la prietena ce a scris-o. Si acum cunosc niste cercuri.. :D cred ca poezia asta ramane universala desi a fost scrisa acum vreo 15 ani :D
Posts
